Fiul preşedintelui LPF a provocat un accident cu un mort şi este în stare critică

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a provocat un accident rutier grav, în Capitală. În urma accidentului, în care a fost implicat bolidul condus de Mario Iordgulescu, un tânăr de 24 de ani a murit iar acesta se află în stare critică la spital, fiind intubat.

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, a fost transportat duminică dimineață la Spitalul Elias din Capitală după ce a fost rănit grav într-un accident rutier soldat cu un deces. În jurul orei 03.00, un șofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, se arată în comunicatul poliţiei. 

După impact, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima dintre ele a luat foc la compartimentul motor. În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit grav și transportat la Spitalul Elias. Surse din Poliție au declarat  că șoferul care a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat pe contrasens, provocând practic impactul, este Mario Iorgulescu, fiul actualului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, tânărul fiind transportat la Spitalul Elias din București după ce a fost rănit grav.

 „A ajuns în stare gravă, este victima unui accident rutier cu o contuzie abdominală și toracică forte, cu hemoperitoneu, adică sânge în burtă, s-a intervenit chirurgical de urgență azi-noapte, operația a avut ca scop controlul sângerării, adica hemostaza, e în stare gravă, dar stabilă deocamdată. Este în Terapie Intensivă, nu este conștient, este intubat și ventilat mecanic", a declarat, pentru Mediafax, Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

Vizualizări: 1,329

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: