FNME cere majorări salariale de 15% în CE Oltenia

Administraţia Complexului Energetic Oltenia nu doreşte să mai poarte negocieri cu Federaţia Naţională Mine Energie şi va aştepta formarea noului sindicat majoritar, susţin surse din companie. Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, negociat anul trecut, este valabil şi anul acesta, iar cele patru confederaţii semnatare au drept de negociere a unui act adiţional. În timp de administraţia caută motive pentru rezilierea CCM, Federaţia Naţională Mine Energie condusă de Marin Condescu cere negocieri de urgenţă, care să ducă la o majorarea a veniturilor angajaţilor cu 15%.

„Un prim obiectiv este negocierea de urgenţă a unui acord la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Complex Energetic Oltenia pe 2014, prin care să asigurăm o creştere salarială de cel puţin 15% pentru toţi salariaţii şi câştiguri salariale care să nu fie legate de pachetele de performanţă, fără pierderea vreunui drept câştigat anterior”, se arată într-un comunicat de presă al FNME, dat ieri publicităţii.

Contractul Colectiv de Muncă semnat anul trecut, valabil şi anul acesta, a transformat mai multe bonusuri şi prime în trei pachete de performanţă, care au rămas numai pe hârtie, pentru că directorii nu au reuşit să contracteze suficientă energie electrică. În medie, fiecare salariat a pierdut 600 de lei pe lună, faţă de cât se prognozase la începutul anului 2013, în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Federaţia Naţională Mine Energie a anunţat că va modifica şi componenţa comisiei de negociere, fapt impus şi de faptul că mai mulţi lideri au părăsit sau vor părăsi federaţia, pentru a face parte din sindicatul lui Ion Ruşeţ. „FNME a demarat procedurile de convocare a comisiei de negociere, administraţia CEO fiind obligată ca în următoarele zile să convoace comisia”, se mai arată în comunicatul FNME. Sindicaliştii nu au mai făcut referire la proteste, dar la Consiliul de Coordonare al federaţiei care a avut loc pe 11 ianuarie la Petroşani s-a primit mandat pentru şapte zile de pichetări, dacă administraţia va refuza să negocieze.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: