FNME, înglodată în datorii

Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) este înglodată în datorii. Afirmaţia îi aparţine vicepreşedintelui FNME, Dan Pîrvulescu. FNME nu mai are nici sediu în Târgu Jiu, ci doar pe cel din Bucureşti. FNME a pierdut sediul din centrul oraşului în urma procesului cu CE Oltenia. Ulterior a închiriat o cameră la Hotel Gorj, însă liderii au putut-o plăti doar câteva luni. Acum, fiecare lider din FNME îşi desfăşoară activitatea la sediile sindicatelor de la unităţile miniere.

FNME vrea să vândă partea sindicatelor din Hotel Mina pentru a-şi plăti datoriile. CE Oltenia deţine peste 60% din hotel, dar acesta este ţinut închis. FNME ar vrea să-şi achite datoriile cu banii pe care-i va obţine pe acţiunile de la Hotel Mina. Pîrvulescu a declarat că FNME are datorii foarte mari. „Federaţia e pe minus foarte mare, avem datorii foarte mari, restanţe de pe timpul când Ion Ruşeţ era prim-vicepreşedinte la federaţie pentru că îşi lua salariu de sute de milioane şi nu prea plătea datoriile la stat. Alea s-au acumulat, nu s-a mai plătit cotizaţie de un an şi trei luni. Situaţia nu e roză deloc“, a explicat acesta. Datoriile se ridică la 50.000 de lei, dar suma totală va fi stabilită în urma controlului comisiei de cenzori. „Nu ştiu foarte multe despre situaţia economică. Un control al comisie de cenzori va stabili şi ne va prezenta situaţia. Acces la informaţie au avut Condescu şi Ruşeţ. Unul nu se mai bagă, altul a dezertat“, a mai spus Pîrvulescu.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: