Focul de artificii reaprinde scandalul la Motru

Motrenii vor avea parte de activități în perioada Sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă proiectele propuse de primarul PNL Gigel Jianu nu au trecut, social-democraţii au vrut să aibă ei ultimul cuvânt și au venit cu aceleași proiecte care au fost aprobate într-o ședință extraordinară. Pentru manifestările organizate în noaptea de Revelion, consilierii n-au fost prea darnici. Au stabilit să fie cheltuită suma de 4.000 de lei.

Banii alocați de Revelion sunt prea puțini, acuză primarul Gigel Jianu. Din experiența anilor trecuți, spune el, costurile pentru un foc de artificii au fost mai ridicate.

Pentru a ieși totul ca la carte, Jianu este decis să-l lase pe viceprimarul PSD Cosmin Morega să se ocupe de organizare. „S-au aprobat proiectele pentru Sărbătorile de iarnă. Pentru fiecare manifestare, ei au făcut câte un proiect de hotărâre. Pentru Revelion, au stabilit o sumă foarte mică. M-au pus să fac activități de Revelion cu 4.000 de lei. Partea cea mai urâtă este că, pentru Revelion, m-au pus să dau cu artificii, să am un DJ care să pună muzică două ore. Au renunțat la șampanie. Or în noaptea dintre ani, un minut de foc de artificii ar putea fi aproape 2.000 de lei. Voi da o dispoziție prin care îl deleg pe dumnealui să se ocupe de organizarea evenimentului”, a declarat Gigel Jianu.

Vizualizări: 473

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: