Fost ministru al Energiei, 4 ani de închisoare

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a fost condamnat, joi, de instanţa supremă la 4 ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.  Decizia e definitivă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Tiberiu Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi. În 21 iulie 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 euro de la Urdăreanu, în timp ce era într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti.

Suma solicitată nu ar fi fost achitată integral, ci doar două tranşe, de 30.000 de euro, respectiv 303.118 lei, susţin anchetatorii.

„Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin”, au mai arătat procurorii.

Vizualizări: 2,727

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: