Fost primar PDL – viitor candidat PP-DD cu sprijin de la nevastă

Constantin Vlăduţu are gânduri mari pentru luna iunie şi este decis să candideze pentru un al patrulea mandat, asta după ce, din 2008 stă pe tuşă, fiind nevoit să se mulţumească să fie doar consilier local la Stoina.

O funcţie prea mică pentru un politician care acum câţiva ani dorea să transforme comuna în staţiune, convins fiind că pe acolo s-ar afla adevăratele rădăcini ale vechii Dacia. Acum proiectul este istorie, la fel ca şi fostul edil, care are ambiţii mari, după ce, spune el, oamenii i-au cerut să candideze şi că sunt foarte mulţi cei care îl vor înapoi în fruntea treburilor locale. A plecat din tabăra portocaliilor cu amărăciune, spunând că dacă era inclus în sondajele de opinie sigur făcea o figură frumoasă. Aşa, în schimb, face doar o mutră supărată şi planuri de viitor. „Nici măcar nu m-au mai inclus în sondaje. Am fost acolo trei mandate primarul lor, iar în 2000, când Mischie dădea cu pumnul în masă şi racola în draci toţi primarii PD-ului, eu am fost singurul care am mai rămas în partid. M-au mai votat oamenii odată şi sunt sigur că or să mă voteze din nou”, spune Vlăduţu.

Soţia, şefă la partid

Constantin Vlăduţu a răbdat până acum să fie în PDL, dar, cum legea îi permite ca înainte de alegeri să se reorienteze politic, a şi optat pentru ceva „nou”. Partidul Poporului-Dan Diaconescu este formaţiunea politică pe listele căreia va candida din vară pentru un al patrulea mandat. Vorbeşte despre susţinerea fără tăgadă pe care o are de la partid şi ştie şi de ce nu poate fi contestat acolo. Soţia sa este şefa filialei locale. „Normal că partidul mă susţine. Şi cei de la Târgu Jiu, dar şi local, că la Stoina soţia mea este preşedinte. Mirela Vlăduţu, ea conduce filiala. Nu m-am mai băgat eu în faţă, e mai bine să fie ea, că ea nici nu a mai făcut politică până acum”, explică fostul primar cu o voce molcomă, care parcă te îmbie la un pahar de vin de buturugă…Cât priveşte componenţa viitorului Consiliu Local, Vlăduţu nici nu se gândeşte să nu aibă destui consilieri colegi de partid care să îi fie alături, mai ales că ştie că proiectele la care lucra în 2008 sunt şi acum în aceeaşi fază, de hârtii peste care s-ar fi pus praful unui mandat. „Am numai băieţi tineri, până în 40 de ani. Sunt oameni bine văzuţi la noi acolo, de pe la Petrol, că asta domină la noi. Şi, apoi, dacă ies ei consilieri şi eu primar şi la iarnă ninge mult, eu la cine să cer nişte utilaje- La judeţ- Normal ca la colegii mei consilieri- Vedeţi, m-am gândit deja la cum voi face deszăpezirea”, mai spune primarul reales de trei ori până acum.

Vizualizări: 203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: