Gheorghescu: Voi munci la primăria Motru cum am făcut-o la Carieră

Directorul Carierei Roşiuţa, Florentin Gheorghescu, a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă a PDL că nu a intrat în cursa pentru primăria Motru ca să aibă partidul un candidat, ci ca să câştige. Gheorghescu a menţionat şi câteva dintre probleme cu care se confruntă oraşul. Acesta a încheiat prin a spune că programul de lucru de la primăria va fi asemenea celui de la carieră, unde spune că a reuşit lucruri importante.

Candidatul la primăria Motru a fost prezentat de preşedintele filialei Severus Militaru. Situaţia de ieri este o altă dovadă că în politică este posibil orice. În 2008, Gheorghescu a fost contracandidatul lui Militaru pe Colegiul 4, primul candidând din partea PNL la parlamentare. „Nu am intrat în lupta asta doar ca să avem un candidat acolo, dar voi avea o campanie curată şi corectă“, a spus Gheorghescu. „Îmi doresc această funcţie de primar că sunt din 1968 şi văd că în Motru lucrurile se mişcă greu sau deloc. Vreau să reducem preţul gigacaloriei şi cu siguranţă pot să fac acest lucru, să continuăm proiectele pentru acoperişurile blocurilor. Locuitorii din satele învecinate plătesc aceleaşi taxe ca şi cum ar sta în centrul municipiului. Nu-mi plac multe lucruri“, a menţionat directorul de la Cariera Roşiuţa. „Programul meu de lucru va fi ca şi la carieră“, a adăugat Gheorghescu. Acesta a mai spus că se va trezi la 5, ora la care încep munca minerii, dar şi primarul PSD Florin Cârciumaru.

PROMISIUNE

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a avut o rugăminte la candidatul din Motru. „Vreau ca domnul Gheorghescu să-mi facă o promisiune: că ne va scăpa de viceprimarul Tudor Dobrică“, a spus acesta, adăugând că atât Dorin Hanu cât şi vicele Dobrică au averi pe care nu le pot justifica. Gheorghescu i-a promis că va face „curăţenie“.

Vizualizări: 194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: