Foşti exportatori de top din Gorj, trei ani în arest

Doi oameni de afaceri din municipiul Târgu Jiu care în anii trecuţi dominau piaţa exporturilor cu miere din România către Europa de Vest au fost încarceraţi în arestul IPJ Gorj în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Aceştia vor rămâne în spatele gratiilor vreme de trei ani, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare într-un dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Anca Constanţa Buluz şi Victor Drăgoi vor trebui să execute câte trei ani de detenţie, aşa cum stabilise în luna martie Curtea de Apel Craiova.          Iniţial, aceştia primiseră trei ani de închisoare cu suspendare la Tribunalul Gorj, însă procurorii DNA au atacat cu apel verdictul respectiv şi au obţinut condamnarea cu executare a celor doi oameni de afaceri.

Borcanul cu miere şi falsuri

Buluz şi Drăgoi au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Cei doi patroni aveau în apropiere de Târgu Jiu o fabrică de procesare a mierii de albine, realizată cu fonduri europene, DNA descoperind însă că ambii au folosit acte false pentru a încasa de la Eximbank aproape 1,3 milioane de euro drept contravaloare a unor mari cantităţi de miere livrate în fals la export. „Pentru a induce în eroare banca cu privire la existenţa unor relaţii comerciale reale în curs de derulare, în perioada august – decembrie 2008, inculpaţii Buluz Anca Constanţa şi Drăgoi Victor, în calitate de administratori ai SC Akybud Prod SRL, au întocmit în fals şi au prezentat mai multe documente (contracte comerciale, 28 de facturi externe, liste de coletaj, scrisori de transport internaţional, etc.) în care au consemnat, în mod nereal, că au încheiat opt contracte de livrări de miere de albine cu mai multe societăţi comerciale din Europa”, conform unui comunicat de presă al DNA din momentul trimiterii celor doi în judecată.

Conform deciziei instanţei, cei doi oameni de afaceri nu vor avea voie doi ani de la executarea pedepsei să fie administratori de firmă sau să se implice în afaceri. Conform unor surse din IPJ Gorj, cei doi inculpaţi au fost ridicaţi de la domiciliile lor imediat cum instanţa de judecată a emis mandatele de arestare pe numele lor.

Încă un dosar pentru Buluz

Anca Constanţa Buluz este în prezent judecată într-un alt dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, ea fiind trimisă în judecată împreună cu un avocat de la Târgu Jiu, Daniela Domnica Creţu. Cele două au fost trimise în judecată la începutul anului împreună cu un grefier al Curţii de Apel Craiova, Ion Victor Toader, acuzat de DNA că primea diferite sume de bani pentru a le înmâna unor magistraţi de la instanţa amintită în vederea obţinerii unor sentinţe favorabile inculpaţilor care plăteau.

Conform anchetatorilor, Buluz a oferit prin intermediul avocatei sale suma de 5000 de euro, dintr-un total de 7.000, pentru a i se modifica sentinţa dată de Tribunalul Gorj în procesul fraudării Eximbank cu suma de 1,3 milioane euro. Femeia de afaceri şi avocata sa sunt judecate de Curtea de Apel Piteşti, dosarul lor fiind separat de cel al lui Ion Victor Toader, fostul grefier al Curţii de Apel Craiova fiind condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru 17 acuzaţii formulate de DNA împotriva sa. Sentinţa în cazul fostului grefier nu este definitivă, acesta fiind acuzat că, în schimbul unor sume de bani, sustrăgea documente din dosarele aflate pe rol, falsifica certificate de grefă sau acte medico-legale, instanţa dispunând confiscarea de la acesta a 21.000 de euro, bani obţinuţi ilegal din astfel de activităţi.

Voia să plece din ţară

În dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, femeia de afaceri Anca Constanţa Buluz are interdicţie de a părăsi ţara, ea solicitând la fiecare termen din proces să i se ridice această restricţie, lucru cu care instanţa nu a fost de acord. Femeia de afaceri este acuzată în acest dosar de comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, acuzaţie care îi este adusă şi avocatei sale. Următorul termen în procesul pe care Anca Constanţa Buluz îl are pe rolul Curţii de Apel Piteşti este programat pentru 25 octombrie.

Vizualizări: 1,116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: