Fotbalistul Tătaru, fiu de primar

Ionuţ Tătaru a crescut la Ioneşti, Gorj, acolo unde tatăl său este primar, şi unde a fost observat de un prieten pe terenul de fotbal al şcolii. Convins să meargă la o Şcoală de fotbal din Craiova, Ionuţ şi-a dorit mereu să joace la Pandurii şi la prima ocazie a lăsat Craiova şi a venit la Târgu Jiu.

 „Am avut un meci, juniorii de la Craiova cu cei da la Târgu Jiu şi eu am jucat bine iar antrenorul de la grupa de 1989 mi-a propus să vin aici după ce m-a văzut. Am venit aici în anul următor când echipa a fost preluată de Cristi Popescu şi am rămas la Pandurii. Am jucat toate meciurile de când am venit la Pandurii la juniori dar şi la echipa mare EMC Rovinari şi apoi Pandurii 2”,  povesteşte tânărul fotbalist. „La Craiova fotbalul mi se pare că e altfel decât la Târgu Jiu, cel puţin la acel nivel, trebuie să ai pile ca să poţi ajunge sus, la o echipă mai bună, altfel nu te bagă nimeni în seamă. Trebuie să ai pe cineva sus pus dar aici mi-a plăcut că au apreciat munca mea  şi m-au chemat la echipă. Aici nu a contat pentru nimeni ce e tata.” La 16 ani când a venit la Pandurii nu a avut probleme să joace titular şi la echipa de liga a treia EMC Rovinari, meci de meci, gorjenii având atunci o colaborare cu cei care au devenit între timp Pandurii 2: „La 16 ani m-au luat direct la echipa mare, pe atunci EMC Rovinari. Eram fundaş şi jucam titular meci de meci acolo. Şi de când am venit aici numai la echipa aceea am jucat şi la juniori. În tur am jucat numai la Pandurii 2, la aproape toate meciurile, o etapă am fost suspendat şi accidentat o etapă. Pentru mine să mă pregătesc cu prima echipă şi să joc aici e un vis care a devenit realitate. Îmi doream asta de mult timp, de când am ales să fac fotbal şi am decis  să joc la Târgu Jiu”.

Remarcat de Cârţu

Remarcat de Sorin Cârţu la antrenamentele celor de la Pandurii 2 anul trecut, Tătaru a efectuat câteva antrenamente anul trecut sub comanda acestuia la începutul acestui an fiind convocat de antrenorul Liviu Ciobotariu în lotul echipei mari pentru stagiul din Antalya. „Antrenorul nostru de la Pandurii 2, Gabi Zahiu, mi-a spus că voi începe antrenamentele doar cu echipa mare şi voi merge cu ei în cantonament. M-am bucurat foarte mult când am aflat că o să fac parte din lotul echipei Pandurii pentru că oricine îşi doreşte asta, pentru asta ne pregătim cu toţii şi sperăm să ajungem într-o zi la Pandurii. Ne-am apucat de fotbal cu ideea că vom ajunge să jucăm în liga I. Şi de aceea m-am şi ţinut de fotbal sperând că voi putea ajunge la Pandurii pentru că altfel alegeam o altă carieră”, a mai povestit Ionuţ Tătaru care ar fi preferat o carieră în poliţie dacă nu avea talent la fotbal.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: