Se spune frecvent despre ultrașii bătăuși, suporteri ai echipelor de fotbal, că ar fi niște animale. Foarte urât. Urât față de animale, zic. Nu am întâlnit niciodată animale rele sau violente doar de dragul violenței în sine. Suporterii ăia sunt niște oameni, o pot certifica pozele cu domniile lor și orice examen medical. Pe aceeași logică, mi se pare nedrept sensul cuvântului ”inuman”. Cum să fie inuman când doi își rup capetele- E foarte uman. În fond, oamenii sunt violenți de milenii. Cine suntem noi să spunem că cruzimea este inumană. Pentru cine nu a văzut, un individ drogat a pătruns pe teren la meciul Petrolul – Steaua, cu un box pe mână, și i-a dat un pumn cât a putut de tare fotbalistului Galamaz, de la oaspeți. Acesta s-a prăbușit cu fractură de os zigomatic. Nici n-a știut ce l-a lovit. Ulterior, agresorul (om) a fost atacați de doi fotbaliști (coechipieri de-ai victimei, oameni și ei) care l-au pedepsit cu niște șuturi în gură/cap. ”Niște eroi”, a izbucnit presa. Sigur, în filme poate ar fi fost eroi. În viața reală sunt niște tipi care și-au făcut singuri dreptate. De fapt, nici măcar nu și-au făcut lor. I-au făcut unui prieten. Exact ca o gașcă de bătăuși care îl bate pe un tip care bătuse pe unul din gașcă, din răzbunare. Clasic. Nici o urmă de egoism. Doar puțin umanism. Manifestat în agresiuni atroce televizate.

Într-un fel, e nasol că n-a murit cineva. În acest fotbal măcinat de corupți și de non-valoare, doar un eveniment tragic și imens poate să deturneze lucrurile. Un măcel transmis la o oră de prime-time, două săptămâni de jelanie, treizeci de demisii și 8-9 dezafilieri. Doar fiind la pământ mai putem spera că o să ne ridicăm. Ca în cântecelul cu podul de piatră. Să facem alt fotbal pe râu în jos, altul mai trainic și mai frumos.