FRF a suspendat toate competiţiile de copii şi juniori

FRF a decis să  suspende toate competiţiile de copii şi juniori până la redeschiderea şcolilor. La nivelul judeţului Gorj campionatele  de juniori urmau să  se reia la finalul acestei săptămâni, dar meciurile care fuseseră deja  programate se vor amâna.

Toate competițiile de copii și juniori au fost suspendate de Federația Română de Fotbal din cauza coronavirusului. Decizia FRF a venit după  ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis luni închiderea instituțiilor de învățământ preuniversitar din toată țara. Perioada inclusă în decizie este 11-22 martie iar  FRF a reacționat prompt și a amânat evenimentele de copii și juniori organizate de Federație sau de Asociațiile Județene de Fotbal în acest interval.

Duminică, în urma deciziei Guvernului României, conform căreia se interzic adunările a peste 1.000 de oameni la evenimente sociale pentru a preîntâmpina răspândirea virusului Covid-19, Federaţia Română de Fotbal a sistat şi organizarea de meciuri cu spectatori pentru toate competiţiile pe care le organizează. De asemenea, pentru partida România U21 - Danemarca U21, vânzarea biletelor a fost suspendată.

Liga Profesionistă de Fotbal a decis ca meciurile din Liga 1 să se joace fără spectatori în tribune, în condiţiile regulamentului, şi a comunicat scris celor 14 cluburi membre această hotărâre.

Vizualizări: 335

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: