FRF "ocoleşte" propriile reguli de promovare în Liga 1

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis în şedinţa de miercuri  să dea undă verde cluburilor de drept public să promoveze în Liga 1. Cluburile organizate în acest mod trebuie să îşi cesioneze activitatea către un club de drept privat cu cel puţin un sezon competiţional anterior obţinerii dreptului de promovare.

Aceasta era una dintre promisiunile electorale pe care preşedintele Răzvan Burleanu le-a făcut în 2018 echipelor cu astfel de probleme pentru a fi reales în funcţie.  FC Argeş a fost unul dintre cluburile care a insistat la FRF pentru schimbarea articolului 4 din ROAF. În ultimele două sezoane, echipa piteşteană deţinută de primărie nu ar fi putut promova în prima ligă dacă ar fi terminat pe o poziţie care să-i permită sportiv acest lucru. Faptul că era de drept public îi interzicea acest lucru. Suporterii echipei din oraşul lui Nicolae Dobrin au apostrofat în multe rânduri conducerea clubului, cât şi autorităţile locale pentru că FC Argeş nu are drept de promovare.

După repetate amânări, Comitetul Executiv al FRF a decis schimbarea regulamentului. Cluburilor de drept public li se permite acum să îşi cesioneze activitatea către un club de drept privat, iar dacă acest lucru se face cu un an înainte să reuşească promovarea, atunci are drept să joace în Liga 1.

FC Argeş a început în această vară acest demers de cesionare. Acum câteva săptămâni, Consiliul Local Piteşti a votat, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Cornel Ionică privind aprobarea înfiinţării Asociaţiei Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş. Aceasta va prelua activitatea echipei de fotbal a clubului primăriei, o structură sportivă de drept public, pentru transformarea ei în una de drept privat. Membrii fondatori ai acestei asociaţii sunt SC Apă Canal 2000 SA, SC Salubritate 2000 SA, cele mai puternice societăţi comerciale din punct de vedere financiar din subordinea autorităţilor locale şi Primăria Piteşti. Asociaţia Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş a primit, între timp, şi CIS-ul. Dacă totul se va rezolva în această vară, atunci FC Argeş va avea drept de promovare în Liga 1 în cazul în care se situează pe una dintre poziţiile care să-i permită acest lucru.

SCM Gloria Buzău şi CSM Şcolar Reşiţa sunt şi ele de drept public. Cluburile de drept public clasate pe locuri promovabile sau de baraj cedează această poziţie următoarei clasate care îndeplineşte condiţiile Ligii 1.

Vizualizări: 614

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: