Fumatul va fi interzis în toate instituţiile publice

Mai mulţi senatori PSD cer ca fumatul să fie interzis complet în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor centrale şi locale, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat şi aflate în consultare publică.

Potrivit Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, aflată în prezent în vigoare, în spaţiile publice închise, fumatul este permis numai în camere special amenajate pentru fumat, cu respectarea unor condiţii obligatorii. Astfel, camerele special amenajate pentru fumat trebuie să servească exclusiv fumatului, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie care să asigure eliminarea fumului de tutun şi să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare.

Legea menţionează că aceste camere trebuie să fie marcate, la loc vizibil, cu unul dintre următoarele indicatoare: "Cameră pentru fumat", "Încăpere în care este permis fumatul" sau "Loc pentru fumat", astfel încât orice persoană să poată fi avizată asupra faptului că numai în acel spaţiu se poate fuma.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: