Gâlceava mogulului cu statul

Țeparul șef al neamului, cel supranumit Dinu Păturiciu după ce și-a etalat calitățile de parvenit, tipul strângător fără scrupule, a mai dat o țeapă. Cum cui? Statului, că pe el îl țepuiesc toți șmecherii la noi. Statul nu se supără. Până să te dea statul în judecată, te mănâncă toți sfinții. Pentru că și pe statul ăsta tot niște oameni îl reprezintă. Niște oameni care, deloc surprinzător, apreciază mai mult bunăstarea personală decât pe aceea a statului.

După țeapa mic.ro (despre care am mai vorbit și unde n-a plătit nimic, ba a mai făcut și niște credite uriașe la bănci pe care nu pare să aibă de gând să le restituie), Patriciu a ajuns și cu investiția de presă acolo unde se aștepta toată lumea: la faliment. Ce-i nasol la noi este că înșiși patronii abia așteaptă falimentul. Firmele din România sunt după chipul și asemănarea păsării Pheonix: moartea lor înseamnă renașterea imediată sub o altă formă. Cu ce se alege statul din asta- Cu pierderi uriașe. Dinu Patriciu știe asta cel mai bine. A băgat în gard multe firme, acum a venit vremea trustului de presă. Adevărul, ce nume paradoxal! Pe care statul, prin intermediul executorului judecătoresc, l-a scos la licitație. Ei, și cine credeți că l-a cumpărat, fraților- Nu Sârbu, nu Ringier, nu Voiculescu. L-a cumpărat Patriciu. Cum, tot Patriciu?! Păi, da, tot Patriciu, doar că prin intermediul avocatei altei firme a dânsului. Dar are voie- N-are voie, dar suntem în România.

Dar cine a cumpărat Click și restul de supernume din trust nu prea contează, nu- Important e ca statul să-și recupereze banii cu care Patriciu i-a dat țeapă. Cine plătește suma pentru care s-a licitat, deci- Păi, nimeni. Și știți de ce- Pentru c-a luat-o tot Patriciu. Care, poate ați uitat din paragraful anterior și până acum, tocmai a dat o țeapă statului cu exact aceeași firmă. Vă dați seama că n-a luat-o acum iar ca s-o pună pe picioare și să-și răscumpere greșelile trecute. Ce mai contează o țeapă în plus- Doar oameni suntem, el nu se supără, că-i stat, nu cere de mâncare.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: