Gâlceavă vrea un nou mandat la primăria Turceni

Primarul liberal de la Turceni, Dumitru Gâlceavă, spune că va candida la alegerile din 2016 pentru un nou mandat. Gâlceavă a luat această decizie după ce liderii PNL i-au garantat că partidul îl va susține pentru o nouă candidatură. "Am discutat cu dumnealor și o să candidez la primărie. Renunţasem la această idee pentru că în momentul acela erau niște mișcări în partid și am zis să stau deoparte până se mai liniștesc apele. M-am hotărât să candidez pentru că sunt proiecte pe care le-am început și am experiența în sensul că știu la ce uși să bat, și gândesc că sunt printre oamenii cei mai indicați să fie primar în Turceni. Sper să mă bucur de susținerea locuitorilor. Au fost destul de mulți care m-au oprit și mi-au spus că trebuie să candidez pentru că ei mă susțin. Opinia publică e favorabilă", a declarat Dumitru Gâlceavă.

În urmă cu câteva luni Dumitru Gîlceavă a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat de primar asta după ce fostul primar Ion Iordache a anunțat că el va fi candidatul susținut de PNL pentru primăria Turceni. Numai că, ulterior, conducerea partidului de la nivel județean l-a radiat pe Iordache din partid.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: