Găman anunţă că Pandurii nu a abandonat lupta

Pandurii este la 10 puncte de CSM Deva după meciul din etapa a doua din play-off, dar tot mai luptă pentru a ajunge pe locul doi. Antrenorul Mario Găman a anunţat că nu a abandonat lupta şi mai speră că echipa sa se va putea lupta la promovarea în Liga 2.

Pandurii are un moral bun înaintea jocului cu CSM Deva din etapa a treia din play-off după jocul reuşit făcut cu Voinţa Lupac. Chiar dacă este puţin nemulţumit că nu s-a marcat mai mult, scorul fiind 2-0 deşi  putea fi mult mai mare la ocaziile ratate, printre care şi o bară, antrenorul Mario Găman rămâne optimist şi spune că nu a abandonat lupta pentru locul de baraj.

„Golul ne-a descătuşat, ştiam că ei vin să se apere, folosesc un sistem 5-4-1, şi ne-am dorit să marcăm rapid, să-i desfacem, pentru a avea situaţii de gol. Georgescu a intrat foarte bine, a reuşit să şi marcheze, dar sunt nemulţumit pentru că trebuia să marcăm mult mai mult”, a spus tehnicianul pandurilor care anunţă o finală la Deva în meciul de vineri şi spune că Pandurii nu va ceda: „Urmează o altă finală, la Deva, care pe care, unde nu avem în gând decât victoria. Sunt 10 puncte distanță între cele două echipe, avem şanse mici, dar nu cedăm, luptăm, muncim şi sper că băieţii să trateze de aceeaşi manieră partida”.

Antrenorul gorjenilor nu se va mai putea baza în acest sezon pe doi jucători care se integraseră bine în lot după pregătirea de iarnă, Marian Pleașcă și Eric de Las Heras, ambii cu probleme medicale de durată care nu le mai permit să revină în acest sezon pe teren.

Vizualizări: 697

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: