Gările care stau să cadă, modernizate de primării? Edil: Să vină cu bani!

Cu destui bolovani de gât, primăriile s-ar mai putea alege cu o piatră de moară în plus: să modernizeze, cu banii lor, gările. Ministrul Transporturilor a anunțat deja că se lucrează la un cadru legal pentru ca acest lucru să fie posibil, dar n-a spus de unde vor veni banii pentru asemenea lucrări. A admis, totuși, că multe clădiri arată ca după război. Și aceasta este și realitatea. În teritoriu, însă, primarii nu sunt prea încântați că le-ar mai putea veni ceva pe umeri.

“Multe gări din România arată ca după război! La Ministerul Transporturilor lucrăm la cadrul legal pentru transferul gărilor de la CFR în administrarea autorităţilor locale, care doresc să le preia şi să le modernizeze”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Unor primari nu le surâde ideea deloc. Edilul din Târgu-Cărbunești, unde există gară, spune că ministrul ar trebui să vină și cu soluții, surse de finanțare, nu doar să paseze responsabilitatea în curtea primăriilor.

“Domnul Grindeanu trebuia să se gândească cum să aloce fonduri pentru aceste gări ca să fie refăcute și mai puțin să le paseze către autoritățile locale. Sunt poate primării care dispun de eforturi și pot să se ocupe. La Cărbunești, anul trecut, au fost alocate fonduri de Ministerul Transporturilor a fost refăcută clădirea gării. În schimb, amenajarea pe orizontală a rămas tot la stadiul de plăci foarte vechi, care dau un disconfort inclusiv când le vezi, nu doar când trebuie să calci pe ele. Asta a fost marea meteahnă, au dat la primării. Să facă primarul totul, dar fără surse de finanțare, să vină cu bani. E la stadiul de vorbă deocamdată. Fiecare Consiliu Local va decide dacă primește sau nu aceste clădiri. Va trebui să băgăm niște bani în ele și să le administreze altcineva”, a declarat primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, într-o emisiune la Radio Accent.

Multe gări, ca și calea ferată, de altfel, n-au văzut vreo modernizare de zeci de ani.

Vizualizări: 1,419

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: