Gata cu aglomeraţia de la Casa de Pensii Gorj

Conducerea Casei de Pensii Gorj a găsit soluţia de a scăpa de aglomeraţia de pe holurile instituţiei. După ce a fost amenajat parterul clădirii şi s-au făcut noi birouri pentru personalul care şi-a desfăşurat activitatea în sediul CEO din zona Gării, în curtea instituţiei a fost construit un foişor unde pensionarii pot aştepta confortabil ridicarea biletelor de tratament. „Am încercat să amenajăm un spaţiu pentru aşteptare. Am finalizat foişorul şi în acest fel evităm aglomeraţia de holurile instituţiei. Zilnic, zeci de persoane trec pragul instituţiei, iar în perioadele în care se ridică biletele de tratament se făcea aglomeraţie. De asemenea, am mutat arhiva şi am reuşit să mai facem trei birouri pentru funcţionarii care îşi desfăşuraseră activitatea în zona Gării. Toată investiţia am făcut-o cu fonduri proprii, dar Primăria Târgu Jiu ne-a adus trei bănci şi ne-au promis că ne vor vopsi gardul”, a declarat Rodica Ghimiş, directorul Casei de Pensii Gorj. Pentru reamenajarea sediului Casei de Pensii s-au cheltuit aproximativ 45 de mii de lei.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: