General trecut în rezervă, pentru a deveni ministru

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind trecerea în rezervă a generalului cu patru stele Nicolae-Ionel Ciucă din Ministerul Apărării Naționale. Ciucă este propus ministru al Apărării în cabinetul premierului desemnat, Ludovic Orban.

Nicolae Ciucă era Șeful Statului Major al Armatei, militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată.

Anterior, Ciucă a fost șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003) și Antica Babilonia, Irak (2004).

Ciucă face parte din categoria ofițerilor care și-au câștigat gradele în teatrele de operații, el fiind singurul general român care a condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak).

Batalia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima batalie la care soldații români au fost combatanți activi după al Doilea Război Mondial.

Generalul (r) Nicolae Ciucă și-a explicat decizia într-un mesaj pe facebook: 

„Astăzi am luat decizia de a trece în rezervă.

Înainte de a intra în detaliile acestei decizii vreau să mulțumesc întregii Armate Române, de la soldat la general, personalului civil si tuturor celor cu care am lucrat de-a lungul carierei pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat si pentru onoarea pe care am avut-o de a fi fost seful Statului Major al Apărării. Un gând aparte de recunostință, considerație si respect se îndreaptă către profesorii, instructorii si comandanții mei, de la liceul militar până la Universitatea Națională de Apărare.

Vă mulțumesc!

Nu a fost o decizie usoară. A fost poate cea mai grea decizie a unei cariere începută acum 38 ani. Atunci eram un copil mândru de alegerea facută, animat de un crez și de valori învațate acasă în care credeam dincolo de orice greutăți si sacrificii pe care le presupunea cariera militară.

La fel cred și astăzi!

Armata mi-a oferit cele mai mari bucurii și împliniri, mi-a dat la fel de mult cum am dat și eu - totul!

Ajuns în funcția de șef al Statului Major al Apărării am avut un singur obiectiv, să construim o armată mai bună, mai performantă! O armată profesionistă, mai bine echipată, mai dotată decât cea în care am slujit eu de la gradul de locotenent la cel de general, cu un sistem de învățământ modern, cu tehnică de luptă interoperabilă, cu salarii și pensii decente, cu condiții de muncă si viață moderne.

În cei cinci ani am realizat parte din obiectivele propuse dar, din pacate, sunt și câteva neîmpliniri, în acest mandat, de la dotarea cu tehnică și echipamente militare, până la calitatea vieții militarilor, dar sunt convins că acestea se vor materializa în proiectele de management ale noii echipe de conducere a SMAp.

Am luat decizia de a trece în rezervă si am acceptat o nouă provocare cântărind consecințele si implicațiile atât la nivel instituțional, cât si personal.

Nu mi-am făcut calcule pentru a ocupa vreo funcție politică, nu mi-am dorit și nu am avut astfel de ambiții. Mi-am dorit însă foarte multe pentru Armata României. Nu am experientă politică, însă consider că am suficientă experiență legată de funcționarea sistemului militar, de nevoile și provocările cu care se confruntă, am fost parte a acestora în ultimii ani, din calitatea de șef al Statului Major al Apărării și consider că această experiență mă va ajuta să pot să susțin îndeplinirea obiectivelor ministerului.

Ştiu de ce au nevoie militarii Armatei României. Pentru că am fost în cele mai dificile misiuni şi am simţit căt de important este ca militarii să primească tot ce au nevoie. Am perceput asta în deşertul Kandahar sau în momente de cumpănă cum a fost Bătălia de la Nassiriyah, din Irak.

Revenind la decizia pe care am luat-o, este o decizie pe care până de curând o credem de neimaginat și pe care am negat-o cu toată convingerea ori de câte ori am fost provocat în această direcție, dar care, în contextual actual o consider a fi angajantă într-un proiect care asigură continuitatea si coerența demersurilor de consolidare a profilului României în NATO si UE.

Noi militarii nu suntem obișnuiți cu jumătățile de măsură, iar pentru mine, în acest context, a-mi îndeplini obiectivele și a-mi face datoria până la capăt înseamnă asumarea acestei noi responsabilități care cu ceva timp în urmă, asa cum afirmam, mi se părea ireală.

Așa cum ireal mi se părea și ceea ce îmi spuneau consilierii mei pe comunicare să folosesc rețelele de socializare, iar astazi iată-mă în fața calculatorului adresându-mă direct dumneavoastră.

În urmă cu ceva timp am afirmat că nu am nevoie de popularitate pentru că nu sunt și nu voi fi politician. Astăzi, în calitate de specialist în domeniul militar, aleg sa fac parte dintr-un proiect nou și, cel mai important pentru mine, este să îmi înțelegeți demersul.

Ca militar a trebuit de multe ori să respect privațiunile impuse prin jurământ și să nu reacționez în fața unor decizii care ne-au afectat. Acest sentiment nu a fost deloc confortabil fiindcă permanent simțeam privirea camarazilor mei care își puneau toate speranțele în mine, fie că vorbim de doatare, de modernizare, de transformare si, de ce nu, de salarizarea personalui militar și civil sau pensiile militarilor. Și ei supuși acelorlași privațiuni. Nu a fost ușor. Dar am luptat permanent. Nu am avut întodeauna succes, dar niciodată nu m-am dat la o parte. Cu toate privațiunile funcției.

De mâine voi putea să mă lupt, cu aceeași determinare pentru interesele Armatei și ale României, dintr-o altă postură și voi putea astfel, să le răspund si celor cărora, din poziția militară în care mă aflam, nu le-am putut răspunde direct.

Vreau să subliniez, clar, pentru toată lumea, că am acceptat să particip în acest proiect, în calitate de specialist pe domeniu, conștient fiind că este o perioadă foarte importantă pentru România, într-un context de securitate provocator în care domeniul de securitate si apărare trebuie să îsi mențină coerența si continuitatea.

Mă despart cu greu de uniforma militară, dar nu înainte de a afirma si sublinia, încă odată, că nu există onoare mai mare pentru un militar decât aceea de a fi comandantul Armatei - șeful Statului Major al Apărării. Nu există demnitate mai mare pentru un om decat să își serveasca Țara sub drapel.

Închei prin a vă asigura că sunt același om dedicat aceleiași cauze și animat de același crez pe care le-am avut acum 38 de ani. Am îmbracat haina militară și am purtat-o cu respect toată cariera, am depus un juramant față de Țară, l-am respectat și-l voi respecta cu orice sacrificiu, pentru că jurământul este pentru toata viața, nu doar cât timp purtăm uniforma.

AM ONOAREA SĂ VĂ SALUT!”

Vizualizări: 1,468

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: