Atunci când niște protestanți de la Noua Dreaptă plus câteva organizații autodeclarate ca fiind ”creștine” au oprit în mod brutal proiecția unui film cu lesbiene nominalizat la Oscaruri, proiecție pusă la cale de o organizație care militează pentru drepturile homosexualilor, am scris un text în care deplângeam fătălitatea (adică proprietatea de a fi fătălăi) a gheilor. ”Chiar nu mai e nici un homosexual care să știe să dea cu pumnul în țara asta?!”, mă lamentam, la gândul că umplu cu toții sălile de forță și restaurantele vegetariene, într-o dedicare totală pentru principiul trupului armonios și perfect, dar când vine vorba să se lupte la propriu pentru niște libertăți se dau, mă scuzați, la fund.

Îmi mai manifestam convingerea, de asemenea, că acțiunea unor oameni bătuți în cap cu teorii de genul ”un film cu lesbiene nu poate rula la Muzeul Țăranului Român pentru că țăranii români nu au fost homosexuali” sau ”afară cu homosexualii din țară” nu poate fi combătută pașnic, prin intermediul argumentelor, ci doar pe stilul autorilor: violent, cu forța, brutal. Nu neapărat prin bătaie, pentru că brutal a fost și modul în care aceste forțe au întrerupt, repet, proiecția. Dar de preferat, da, ar fi prin bătaie. Prin bătaie parte-n parte, bărbătească, să ne înțelegem. Nu mi-am manifestat în vreo clipă intenția să rănesc niște bieți fasciști neajutorați așa cum nu mi-aș fi putut imagina că niște militanți anti-fătălăi sunt în stare să dea în judecată ca niște poponari pe primul om care îi invită să tranșeze chestiunea bărbătește.

Ei bine, m-au dat în judecată pentru instigare la violență. Imaginați-vă, brutele de la Noua Dreaptă au fost intimidate de pornirea războinică a unui tip de 1,71 care nu s-a bătut în viața lui (doar am luat o dată bătaie). S-a întors lumea cu curul în sus, bă! Și nu, nu ne mai referim de mult la gay.