Gilortul Cărbuneşti, doar remiză cu Petrolul Bustuchin

A doua clasată din judeţ, Petrolul Bustuchin, a reuşit să pună în dificultate şi formaţia de Liga 3, Gilortul Târgu Cărbunești, în meciul amical disputat în week-end. Scorul final a fost  3-3, după ce la pauză Gilortul a condus cu 1-0.

O remiză spectaculoasă și cu multe goluri, aşa ar putea fi caracterizată întâlnirea amicală dintre a doua clasată din Liga 4 Gorj, Petrolul Bustuchin, una dintre echipele cu pretenţii la titlu, şi formaţia gorjeană de Liga 3, Gilortul Târgu Cărbuneşti.

Gilortul a remizat, scor 3-3, în cel de-al patrulea meci amical al anului, susţinut în faţa unei formaţii ambiţioase care  învingea în urmă cu două săptămâni şi echipa de Liga 2 Pandurii, tot într-un meci amical. „Echipa noastră a avut o primă repriză foarte bună, în care băieții noștri au aglomerat jocul pe fază defensivă, au recuperat multe mingi în jumătatea adversarului, dar au și ratat desprinderea pe tabelă prin Almăjanu, Roncea, Stoichițoiu, Avrămescu și Dănescu”, au informat cei de la Gilortul despre desfăşurarea jocului pe pagina oficială a clubului.

Antrenorul Mario Găman a operat la pauză și pe parcursul actului secund nouă înlocuiri, iar relaxarea de final de meci, apărută în rândul jucătorilor săi, a permis gazdelor să înscrie de 3 ori în numai 13 minute.

Alexandru Avramescu a deschis scorul cu un şut în vinclu de la 35 de metri, iar Daniel Sorea a  profitat de degajarea greșită a portarului, lobându-l de la marginea suprafeței de pedeapsă. Ionuț Gîlcescu a  strâns rezultatul la 1-2, înscriind cu capul la o fază fixă, în timp ce Marius Paștiu a  refăcut diferența de 2 goluri printr-un șut la vinclu de la 28 de metri.

Cu cinci minute înainte de final, Ionuț Gîlcescu a trimis cu capul în plasă la o altă fază fixă, iar Adrian Negrea a profitat de indecizia apărătorilor de la Gilortul și a înscris golul care a închis tabela în minutul 90.

Petrolul Bustuchin- Gilortul Cărbuneşti  3-3

Au marcat: Ionuț Gîlcescu (77’, 85’), Adrian Negrea (90’)/Alexandru Avramescu (27'), Daniel Sorea (70'), Marius Paștiu (80').

Gilortul: Constantinescu (73' A. Paștiu) – Afrim (46' Safta), Dolcescu (75' Buzurin), Tătaru (78' Pociovălișteanu), Dănescu (56' Bărăitaru) – Avrămescu – Stoichițoiu (46' Bubuioc), Roncea (56' Sorea), Oprișa, Almăjanu (46' Stăniloiu) – Berescu (70' M. Paștiu).

Vizualizări: 879

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: