Gilortul Cărbunești se pregăteşte cu CSO Filiaşi pentru cupă

Formaţia gorjeană de Liga 3 Gilortul Târgu Cărbuneşti a susţinut joi un meci amical în compania colegei de serie CSO Filiaşi. Meciul disputat pe terenul din Filiaşi a fost câştigat de gazde cu scorul de 4-2, după ce la pauză a fost 4-0.

CSO Filiași a învins Gilortul  în meciul amical disputat joi la Filiaşi, scor 4-2 (4-0). Golurile au fost marcate de Dina (6’), Buțurcă (36’), S. Lupu (45’+3), Fotescu (45’+4) pentru echipa din Filiaşi, antrenată de gorjeanul Mario Găman, şi de Bîrlan (70’) şi Almăjanu (90’+3) pentru echipa lui Florin Popete.

Noul antrenor al Gilortului a mizat la acest meci pe următoarea formulă de echipă: Poenaru – Afrim, Dolcescu, Safta (72’ Buzurin), Bărăitaru (46’ Oprișa) – Miroiu, Avrămescu (70’ Cocioabă) – Bubuioc (60’ Bîrlan), Roncea (38’ Dănăricu), Stăniloiu (46’ Almăjanu) – Cocină.

Testul cu Filiaşi este util celor de la Gilortul, dar în egală măsură şi gazdelor acestui meci pentru viitoarele partide din Cupa României, programate înainte de startul campionatului Ligii 3. Totuşi cei de la Gilortul mai vor şi alte meciuri amicale până la startul noului sezon. „Staff-ul tehnic al Gilortului își dorește ca până la startul noului sezon să mai dispute 2-3 partide de pregătire”, au anunţat pe pagina oficială cei de la Cărbuneşti care anunţă suporterii că echipa va debuta pe 9 septembrie în primul tur al Cupei României, la Petroșani, împotriva echipei locale, CSM Jiul Petroșani, iar în campionatul Ligii 3 pe 12 septembrie. Componența seriilor și programul turului Ligii 3 vor fi stabilite săptămâna viitoare de către Departamentul Competiții din cadrul FRF.

Tot joi, Stadionul Cristinel Răducan din Cărbuneşti a fost omologat sportiv pentru ediţia de campionat 2020-2021 a Ligii 3, reprezentantul FRF delegat pentru omologare fiind Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara.

Vizualizări: 407

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: