Giorgi ar putea fi exclus a doua oară din PNL

Gabriel Giorgi ar putea fi exclus încă o dată din PNL, anunţă conducerea partidului. După prima excludere, Giorgi a atacat la comisia de arbitraj, de unde nu a primit un răspuns în termenul statutar de 10 zile. Pe cale de consecinţă, decizia ar fi nulă şi Giorgi este în continuare membru al partidului. O nouă excludere este complicată acum, pentru că filiala PNL Târgu Jiu nu are preşedinte, ca urmare a demisiei lui Matei Nădrag. Dacă la şefia filialei va veni Victor Banţa, aşa cum se vehiculează, va fi şi mai complicat, deoarece acesta este naşul lui Giorgi.

Gabriel Giorgi este printre puţinii liberali menţinuţi în funcţii de conducere după ruperea USL. Acesta este director general la Minprest Serv Rovinari, societate unde acţionar majoritar este Complexul Energetic Oltenia. Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, nu vrea să îl păstreze în partid, pe motiv că atacă formaţiunea din interior, la ordinul PSD. Mai mult, Giorgi este şi consilier local PNL, calitate pe care o va pierde dacă se va reuşi excluderea sa.  “Vrea să rămână consilier municipal şi e pus de PSD să atace PNL din interior, aşa îi cere PSD. În momentul de faţă este exclus. Are o cale de atac pe care şi-o poate exercita la curtea de arbitraj la Bucureşti. Voi discuta cu curtea teritorială de arbitraj, dacă mai trebuie exclus o dată”, spune Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj. 

O nouă excludere a lui Giorgi nu ar fi simplă deloc, pentru că el este membru la PNL Târgu Jiu, acolo de unde a demisionat recent preşedintele Matei Nădrag. Acesta a demisionat tocmai pentru că excluderea lui Giorgi nu a devenit una efectivă şi l-a acuzat pe Dian Popescu de complicitate în acest caz. Rămâne însă de văzut cine va prelua conducerea filialei PNL Târgu Jiu. Surse din partid susţin că aceasta este dorită de Victor Banţa, care este însă naşul lui Giorgi şi este puţin probabil că l-ar exclude. „O să apară o propunere surpriză”, susţin surse din PNL, care anunţă o bătălie interesantă pentru şefia filialei Târgu Jiu.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: