Gorj: Festival organizat de autorități ”pe datorie” 

Organizează un festival ”pe datorie” numai pentru a păstra tradiția. Este soluția găsită de autoritățile locale din comuna Văgiulești care se pregătesc pentru ”Festivalul floare de salcâm”, organizat de Rusalii după trei ani în care evenimentul nu s-a ținut din cauza pandemiei.

Bugetul primăriei Văgiulești este prea sărac pentru a susține un festival cu tradiție, dar cu toate astea autoritățile încearcă după posibilități să organizeze ceva pentru a marca evenimentul reînviat cu greu în urmă cu ani buni.

”Avem și noi un eveniment cu tradiție aici în comună. Este vorba de ”Festivalul floarea de salcâm” care se ținea la noi în localitatea înainte de 1989, chiar în pădurea de salcâm din  comună și de acea are și această denumire.  Din păcate anul acesta nu vor fi flori de salcâm ca în niciun an. Nu au trecut, salcâmii nu au înflorit.  Am reluat acest festival din 2007, dar de trei ani nu l-am mai organizat din cauza pandemiei”, a spus Constantin Pârjol, primarul din comuna Văgiulești.

Pentru că bani nu sunt mai deloc, autoritățile au transformat evenimentul într-o serbare câmpenească organizată cu fonduri minime. ”Ne dorim foarte mult ca tradiția să rămână în sat. Noi ne-am propus să alocăm până la 20.000 de lei. Nu avem nici acești bani, și cred că suma maximă de care o să putem dispune este de 15.000 de lei. Vor fi spectacole susținute de elevii de la noi din comună, dar și de artiști de la Școala Populară de Artă. Trebuie să le dăm gustare și apă. În rest vor fi tarabe cu mici și bere, comercianți și seara avem o horă câmpenească. O să vorbim să plătim facturile și ce avem de achitat mai pe finalul anului că va fi atunci o rectificare bugetară”, a mai spus edilul din Văgiulești.

Vizualizări: 1,036

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: