Gorj TV scoate la pescuit persoanele private de libertate

Postul de televiziune Gorj Tv împreună cu Penitenciarul Târgu Jiu organizează sâmbătă un concurs inedit. 12 persoane private de libertate îşi vor arăta îndemânarea în ceea ce priveşte arta pescuitului.  Evenimentul se va desfăşura la unul dintre lacurile din interiorul grădinii agrozootehnice din Târgu Jiu. Cei care se vor dovedi ca fiind cei mai îndemânatici vor fi premiaţi.

Cel care a venit cu iniţiativa înfiinţării concursului de pescuit este chiar Ionuţ Stoica, realizatorul emisiunii ”D' ale pescuitului”, emisiune ce se difuzează în fiecare joi de la orele 21 pe postul de televiziune Gorj Tv. „Stăteam de vorbă cu directorul penitenciarului şi dintr-o dată m-am gândit că nu ar fi rău dacă am face un concurs la care să participe persoanele private de libertate, astfel putând să se mai recreeze. Vom pune la dispoziţia lor tot ceea ce este nevoie, ei neavând de unde să achiziţioneze uneltele şi momeala. De asemenea am găsit şi sponsori pentru a le fi acordate premii. Vom încerca să facem un concurs şi cu persoane vârstnice şi copii”, a precizat Ionuţ Stoica.

Participanţii la întrecere vor primi câte o undiţă fixă şi momeală. Uneltele de pescuit vor rămâne la Penitenciarul Târgu Jiu, pentru a mai fi folosite şi în alte competiţii. Bătălia se va da între cei 12 deţinuţi care s-au înscris în acest concurs. „Suntem încântaţi de această iniţiativă. Conducerea Penitenciarului încearcă prin acest gen de acţiuni să ajute persoanele private de libertate să socializeze cu comunitatea, să le îmbunătăţească imaginea de sine şi să aibă un comportament normal şi responsabil”, a precizat  Lucia Prunariu, purtător de cuvânt Penitenciarul Târgu Jiu.

Câştigătorii vor recompensaţi cu suplimentarea dreptului de vizită şi de pachete, vor primi diplome, rechizite, răcoritoare şi tricouri. Evenimentul va avea loc în data de 21 august, va avea o durată de trei ore şi va debuta la ora 8. Aceasta este prima ediţie a concursului, urmând ca şi în viitor să mai fie organizate astfel de acţiuni.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: