Gorjean adus din Italia să facă pușcărie în România

Curtea de Apel Craiova a admis cererea autorităților italiene privind transferarea cetățeanului român Robert Cătălin Bădică, încarcerat într-un penitenciar din Italia, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România. Bărbatul a fost condamnat încă din 2015 la zece ani și două luni de închisoare și a stat deja câțiva ani după gratii în Italia, în Penitenciarul din Lecce.

Tânărul gorjean este condamnat pentru mai multe fapte comise cu violență. Mai exact este acuzat de zece infracțiuni de tâlhărie și violență sexuală. Acesta își amenința victimele cu un pistol și cu un cuțit, le deposeda de bani, după care le viola, de multe ori având și complici.

Mai mult, gorjeanul a atacat și un polițist italian care a încercat să îl oprească în trafic. Condamnatul și-a exprimat consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului. De altfel, mulți deținuți care comit fapte în străinătate își doresc să ispășească pedeapsa în țară, unde au tot fost adoptate legi în baza cărora să fie eliberați mai devreme. (A.A.)

Vizualizări: 2,010

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: