Gorjean luat la bătaie

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut miercuri pentru 24 de ore doi tineri, de 27 și 34 de ani, din comuna Mătăsari, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în seara zilei de 28 decembrie, în timp ce se aflau în incinta unei societăți comerciale de pe raza comunei Mătăsari, tinerii ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat, de 36 de ani, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, pentru documentarea întregii activități infracționale, transmite IPJ Gorj.

Vizualizări: 3,224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: