Gorjenii, recompensaţi de CEZ dacă nu le sunt rezolvate sesizările

Gorjenii pot cere despăgubiri de la furnizorul de energie electrică în cazul în care nu li se rezolvă la timp sesizările. Potrivit unei legii intrate în vigoare luna trecută, în situaţia în care se contestă valoarea unei facturi, iar în termen de 10 zile de la înregistrarea reclamaţiei consumatorul nu primeşte răspuns, furnizorul este obligat să-l despăgubească cu suma de 50 de lei.

Şi consumatorii rău-platnici au dreptul la compensaţii: în cazul în care au fost deconectaţi de la reţea din cauza neplăţii şi nu se reia furnizarea energiei în maxim 4 ore furnizorul va plăti o compensaţie de 35 de lei. Compensaţiile se scad din factura de pe luna următoare sau se pot ridica direct de la casierii.

În cazul în care valoarea unei facturi este contestată în termen de 15 zile de la primirea ei, furnizorul este obligat să trimită răspuns în termen de 10 zile de la înregistrarea sa. În caz contrar, consumatorul poate cere o compensaţie de 50 lei. Timpul de rezolvare a solicitării de modificare a tarifului de furnizare este de 10 zile lucrătoare, în cazul depăşirii acestuia, consumatorul poate primi o compensaţie de 30 lei. „Aceasta este o lege intrată în vigoare de curând şi o vom trata ca atare. Consumatorii casnici din Gorj pot să-şi depună sesizările sau reclamaţiile la Centrul de Relaţii cu Clienţii de pe strada Popa Şapcă. Până în prezent, nu s-a înregistrat nici o sesizare din partea consumatorilor”, a declarat Dan Popescu, purtătorul de cuvânt CEZ Distribuţie Gorj.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: