Gorjenii sunt nemulţumiţi de decizia FRF în cazul FCM Târgu Mureş

Răspunsul dat de Federaţia Română de Fotbal (FRF) clubului Pandurii, în cazul memoriului depus recent de gorjeni cu privire la situaţia juridică a clubului FCM Târgu Mureş, nu a fost unul mulţumitor. În consecinţă, Pandurii anunţă că nu vor renunţa la luptă şi vor face apel la această soluţie. Departamentului Licenţe şi Afilieri al FRF a precizat că FCM Târgu Mureş a apărut prin schimbarea denumirii celor de la Unirea Sânnicolau Mare, club care fusese înfiinţat în 2004 şi, prin urmare, FCM Târgu Mureş are în opinia federalilor mai mult de trei ani de la înfiinţare.

Preşedintele Executiv Eugen Pârvulescu a explicat ieri că, deşi se aştepta la un astfel de răspuns, Pandurii nu va renunţa să lupte pentru dreptate în acest caz: „Am primit un răspuns negativ din partea FRF. În adresă ne-au comunicat că FCM Târgu Mureş a continuat activitatea de la Unirea Sînnicolau Mare care este afiliată din 2004 la FRF. În aceste condiţii FCM Târgu Mureş ar avea drept să evolueze în prima ligă. Noi ne mai luptăm, mai este Comisia de Apel şi TAS-ul. Dacă 1 % avem dreptate, ne vom lupta pentru acest procent”.  

Secretarul general al clubului Pandurii Târgu Jiu, Daniel Băloi, a precizat că răspunsul dat de FRF la memoriul depus de clubul din Târgu Jiu nu poate fi mulţumitor pentru că nu e corect  şi Federaţia nu precizează nimic referitor la situaţia juridică. „Nu suntem mulţumiţi de răspunsul pe care l-am primit din partea Departamentului Licenţe şi Afilieri al FRF şi vom continua demersurile noastre pentru a afla adevărul. Noi am cerut să aflăm dacă a existat o hotărârea instanţei judecătoreşti competente prin care s-au aprobat modificările intervenite în actele constitutive ale celor de la Unirea Sânnicolau Mare şi ni s-a răspuns cu o decizie a Comitetului de Urgenţă a FRF privind schimbarea denumirii unor cluburi sportive”. Băloi a explicat că, pentru a intra în vigoare acea decizie a Comitetului de Urgenţă, trebuia să aibă la bază o hotărâre judecătorească. În răspunsul primit de la FRF, nu s-a făcut nici o referire cu privire la această hotărâre judecătorească, iar hotărârea Comitetului de Urgenţă nr. 17 din 28.07. 2008 nu poate produce efecte juridice fără existenţa unei hotărâri judecătoreşti.

Băloi consideră că FRF nu poate să îşi mai permită decizii greşite cu privire la acordarea licenţelor cluburilor din Liga I. „În ceea ce priveşte refuzul de a se efectua demersurile necesare pentru începerea procedurii de retragere a licenţei clubului FCM Târgu Mureş în condiţiile prevăzute de Regulamentul Naţional privind Licenţierea Cluburilor, le reamintim celor de la federaţie că singurele organisme competente să se pronunţe cu privire la cererea de retragere a licenţei sunt organismele jurisdicţionale din cadrul Sistemului Naţional de Licenţiere. FRF nu îşi poate permite în acest moment  să mai facă greşeli în privinţa acordării licenţelor după raportul expertului UEFA de anul trecut care a sancţionat extrem de dur FRF, chiar preşedintele FRF Mircea Sandu arătându-se neplăcut surprins de ceea ce a constatat anul trecut expertul UEFA. Avem încredere că acest caz va fi tratat cu toată seriozitatea şi se va lua o decizie bazată pe documente şi regulamentele aflate în vigoare”.

„AS Unirea Sânnicolau Mare, club afiliat la FRF din anul 2004 şi-a schimbat denumirea în AS FCM Târgu Mureş. Rezultă că vechimea ca membru afiliat a clubului sub noua denumire este mai mare de trei ani, iar condiţiile şi cerinţele impuse de regulamentul de licenţiere, regula celor trei ani fiind respectată, FCM Târgu Mureş nefiind un club nou creat. În consecinţă nu se pot aplica prevederile regulamentare privind începerea demersurilor în vederea retragerii acordării licenţei”.

Viorel Duru

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: