Greblă ar putea avea soarta lui Geoană

Agitaţia mare de pe scena politică la acest început de săptămână îi are printre protagonişti şi pe parlamentarii PSD de Gorj, senatorul Toni Greblă fiind la un pas de a fi în situaţia de a fi şi el schimbat de la şefia Comisiei Juridice. Totul depinde de felul în care social-democraţii reuşesc azi şi mâine să îl apere pe Mircea Geoană, după ce PDL a anunţat începerea demersurilor pentru schimbarea sa din fruntea Senatului.

Toni Greblă nu exclude posibilitatea ca PDL să dorească şi înlocuirea sa din fruntea comisiei juridice din Senat, în cazul în care va reuşi să-l schimbe pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al camerei superioare. El conduce comisia respectivă de la sfârşitul lui 2008, când, imediat după alegeri, defuncta alianţă dintre PSD şi PDL îl promova pe acesta în funcţia de preşedinte. "Schimbarea lui Mircea Geoană nu este posibilă pentru că în ţara asta mai avem şi Constituţie, şi Curte Constituţională şi Regulament de funcţionare a Senatului", spune Greblă.

Parlamentarii PSD protestează prin părăsirea şedinţelor

Aşadar, senatorul declară că PSD va reacţiona "energic" la orice încercare de încălcare a Constituţiei şi Regulamentului de funcţionare a Senatului, deputatul social-democrat Vasile Popeangă afirmând că parlamentarii partidului vor avea atitudini "mai dure" dacă PDL nu renunţă la schimbarea lui Geoană. Popeangă susţine că el şi colegii săi iau în calcul varianta unei retragerii de la şedinţe, deputatul fiind convins că actuala putere va dori şi schimbarea şefilor de comisii parlamentare, inclusiv a lui Greblă de la Comisia Juridică din Senat. "Atitudinea partidului nostru va fi mai dură dacă se va ajunge la luarea unei asemenea decizii. Am putea să părăsim chiar Parlamentul pentru că nu se poate aşa ceva. Îl schimbă acum pe Mircea Geoană iar apoi vor dori să schimbe şi preşedinţii de comisii. Eu cred că ţara nu mai are nevoie de încă un scandal, dar, dacă e cazul, cine îl provoacă îl va şi avea", afirmă Popeangă.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: