Minerii şi energeticienii îşi negociază drepturile în noua companie Electra

Sindicaliştii şi administraţia din societăţile care vor face parte din viitoare companie Electra au decis ieri formarea a patru colective de lucru care să armonizeze prevederile Contractelor Colective de Muncă existente până acum. Cele patru colective de lucru sunt constituite pe domeniile: minerit, energie hidro, energie termică, energie nucleară.

Minerii din SNLO primesc masă caldă, iar cei din complexurile energetice au tichete de masă. Cei din SNLO beneficiază de patru prime anuale, iar cei din complexuri au şase prime. Toate aceste drepturi sunt prevăzute în contractele colective de muncă ale diferitelor societăţi care vor face parte din  Electra. În viitoarea companie, toate aceste drepturi trebuie armonizate într-un singur contract colectiv de muncă, a declarat Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni.

Liderii de sindicat şi directorii din SNLO, complexurile energetice şi Nuclearelectrica au participat ieri la o întâlnire care a avut loc la Rânca. Acolo s-a decis constituirea a patru colective de lucru care, timp de două săptămâni, să analizeze care sunt drepturile actuale ale salariaţilor care vor face parte din Electra. După finalizarea acestei analize, vor începe demersurile pentru întocmirea unui singur contract colectiv de muncă. „La întâlnirea de la Rânca s-a stabilit ca, pornind de la prevederile actualelor contracte colective de muncă, să se propună o formulă care să le armonizeze, astfel încât salariaţii care au acelaşi tip de loc de muncă şi aceeaşi meserie să beneficieze de aceleaşi drepturi”, a spus Manţog. Acesta a precizat că nimeni nu va pierde din drepturi şi că „armonizarea presupune alinierea celor cu drepturi mai mici la cei cu drepturi mai mari”.

Drepturile angajaţilor, obţinute prin economisiri

Ionel Manţog a dat exemplu de câteva dintre drepturile de care beneficiază minerii şi energeticienii: masă caldă sau tichete, prime, bilete de odihnă şi tratament, cotă de cărbune sau de energie. Manţog a precizat că, deşi drepturile unor mineri şi energeticieni vor creşte în viitoarea companie, nu vor fi depăşite actualele prevederi bugetare privind salarizarea. „Pentru a acorda acele drepturi suplimentare fără să depăşim fondurile actuale de salarii trebuie să facem o serie de economii. Acestea vor rezulta atât din cele 750 de disponibilizări care vor avea loc în acest an, cât şi din renunţarea la o serie de premieri sau din optimizarea programului de lucru, în sensul de a nu mai avea acele duminici plătite dublu”. Directorul Electra, numit de Ministerul Economiei, Constantin Bălăşoiu, a confirmat şi a spus că rolul acestor comisii de analiză este de “a inventaria toate tipurile de drepturi salariale pentru a a ajunge la un singur contract colectiv de muncă. Vor fi mai multe întâlniri pentru că sunt echipe de lucru, după care ne vom întâlni să punem pe masă constatările“.

O nouă întâlnire va avea loc după Paşte

La întâlnire au participat şi sindicatele, care pentru prima dată au avut discuţii şi cu reprezentanţii entităţilor care vor face parte din Electra. „Sindicatele au avut  o poziţie destul de constructivă şi deşi au avut existat numeroase întrebări, a fost o dicuţie utilă chiar şi între nuclear şi mineri“,  a spus Ionel Manţog. Discuţiile în formula de ieri de la Rânca vor continua însă peste câteva săptâmâni, cel mai probabil după Sărbătorile Pascale, când vor fi puse la punct analizele realizate de comisiile de lucru. „Imediat după înregistrarea ca persoană juridică a Electra vor începe negocierile pentru contractul colectiv de muncă, ce va funcţiona  între Electra şi reprezentanţii sindicatelor sau salariaţilor care au activitate în condiţiile legii“, a mai declarat directorul economic al CE Turceni.

În componenţa Electra intră complexurile energetice Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova, SNLO (Societatea Naţională a Lignitului Oltenia), Nuclearelectrica, Hidroserv Râmnicu Vâlcea şi sucursalele Hidroelectrica SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu şi SH Târgu Jiu.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: