Programul iniţiat de Elena Udrea dă bătăi de cap primarilor

Primarii gorjeni au termen până pe 25 martie să prezinte la Prefectura Gorj cererile pentru solicitarea locuinţelor pentru specialişti. Mulţi dintre primari spun că nu vor construi aceste case în timp ce alţii vor să construiască case pentru specialişti şi în mediul urban.

Primarii localităţilor gorjeni nu s-au înghesuit să participe ieri la şedinţa cu prefectul Liviu Andrei ce avea drept scop informarea acestora cu privire la modul de desfăşurare al proiectului „10 case pentru specialişti”. Specialiştii care vor fi atraşi în mediul rural vor putea beneficia de aceste locuinţe doar în schimbul unei chirii stabilite în acord cu Consiliul Local iar casele vor fi repartizate în baza unui contract de închiriere valabil atâta timp cât medicul, profesorul sau poliţistul îşi va desfăşura activitatea în comuna respectivă.

Paicu: Nu o să construiesc mai mult de cinci locuinţe

Chiar dacă programul pare a fi unul promiţător, unii primari spun că nu vor construi astfel de locuinţe în comunele lor pentru că nu au nevoie în timp ce alţii spun că o să construiască dar în niciun caz 10 locuinţe. „Suntem încă la început, avem timp până pe 25 să ne interesăm. De construit o să construiesc dar nu mai mult de cinci locuinţe pentru că la mine comuna e aproape de oraş şi nu am nevoie iar pentru ăştia cinci o să le asigurăm noi chiria”, a declarat Aristică Paicu, primarul comunei Băleşti.

Dacă unele primării au nevoie de mai mult de 10 locuinţe, ele pot solicita şi un număr mai mare dar care să nu depăşească 15 astfel de case. Pe de altă parte, unii dintre primarii prezenţi s-au arătat indignaţi că astfel de locuinţe sunt construite doar în mediul rural. „De ce se construiesc aceste locuinţe numai în mediul rural- De ce la noi la oraş nu-, a precizat Ion Ilie Ungureanu, primarul oraşului Ţicleni.

De asemenea, primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, a declarat că va face eforturi pentru a găsi terenuri pentru a face 15 locuinţe.

Primarii sunt aşteptaţi până pe 25 Martie cu cererile în care trebuie să specifice numărul de locuinţe de care au nevoie, identificarea terenului pus la dispoziţia guvernului precum şi dacă are sau nu utilităţi.    

Potrivit programului, primarii sunt nevoiţi să pună la dispoziţie 500 de metri pătraţi pentru fiecare locuinţă şi dacă este posibil, respectivele terenuri să fie cât mai aproape de centrul comunei. Prefectul a venit cu ideea folosirii vechilor blocuri, pe unde se mai găsesc. „Există prin comune acele blocuri vechi construite odată tot pentru specialişti însă cred că acum numai de specialişti nu sunt locuite. Acele blocuri pot fi reabilitate şi date în folosinţă profesorilor, medicilor, poliţiştilor. Este păcat să nu vă folosiţi de un bun pe care îl aveţi”, a declarat Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: