Greblă avertizează că sediul CEO ar putea fi mutat la Craiova

Sediul Complexului Energetic Oltenia riscă să fie mutat la Bucureşti sau Craiova, avertizează senatorul PSD Toni Mihail Greblă. Social-democratul  susţine că scandalurile politice izbucnite, legate de numirea directoratului sunt în detrimentul celor de la Gorj, care ar putea pierde astfel sediul companiei. Mai mult, Greblă susţine că nu-şi asumă numirile directorilor, manifestându-ţi astfel nemulţumirea faţă de faptul că nici măcar nu a fost consultat de cei care le-au făcut.

Reporter: Pe ce vă bazaţi când spuneţi că există riscul ca sediul CEO să fie la Bucureşti sau Craiova-

Toni Greblă: Declaraţia mea a fost dată într-un context mai larg. Reorganizarea companiei energetice e un lucru benefic şi solicitam tuturor factorilor responsabili să aibă mare grijă de declaraţiile şi de acţiunile pe care le întreprind pentru a nu compromite funcţionarea acestei companii. În acest context, vorbeam şi despre faptul că a fost greu să obţinem sediul companiei la Turceni şi de posibilitatea ca în varianta în care neînţelegerile şi declaraţiile vor fi nepotrivite, compania va începe să funcţioneze nu la parametrii proiectaţi, atunci cei interesaţi, şi sunt foarte mulţi interesaţi, vor specula acest lucru şi vor cere mutarea sediului fie la Bucureşti şi la Craiova.

Rep: Cine sunt cei care au intenţia să mute sediul CEO de la Turceni-

T.G.: Sunt mulţi cei interesaţi şi la nivelul Bucureştiului şi la nivelul Craiovei, pentru că, să ai sediul unei astfel de companii într-un anume județ este o mare realizare. Să ştiţi că nu a fost ușor să reuşească, prin efortul conjugat al multora, să stabilească sediul la Turceni.

Rep: Ce părere aveți de numirile făcute la CEO-

T.G.: Eu mă abțin să comentez aceste numiri. Nu m-am implicat, nu am fost consultat, nu am niciun fel de informație cu privire la cine, cum, de ce, au făcut asemenea numiri. Cei care le-au făcut să și le asume. Nu am avut absolut nicio contribuţie, nici nu m-am implicat, nici nu mi-au solicitat părerea. În cadrul partidului o asemenea chestiune nu a fost discutată.

Rep: Credeţi că ar fi trebuit să fiţi consultat-

T.G.: Cred că poate consultare e termenul potrivit. Puteam să apreciem şi noi în funcţie de ceea ce cunoaştem despre activitatea unora sau altora, dacă sunt potriviţi acestei activităţi. V-am spus, nimeni nu mi-a solicitat părerea, nu m-am implicat. Numirile trebuiesc făcute pe criterii de competenţă şi în mod transparent. Nu ştiu cum au fost făcute.

Rep: Cine este responsabil de aceste numiri, deoarece și cei de la PNL declară acelaşi lucru, că nu-şi asumă numirile- Domnii Călinoiu şi Cârciumaru sunt responsabili-

Nu cunosc nimic în acest sens, am spus!

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: