Greblă rămâne la CCR, dar în concediu de odihnă!

Toni Greblă își păstrează mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României, dar, începând de azi, nu mai judecă în dosarele acestei instanțe, el urmând să intre în concediu de odihnă, un concediu neobișnuit pentru că, de regulă, magistratul își lua concediul vara, când pleca în vacanță la turci. Acum fostul senator de Gorj este nevoit să își schimbe planurile pentru 2015, ieri după-amiază el refuzând să își dea demisia din calitatea de judecător al CCR, preferând, în schimb, să dea o declarație pe propria răspundere, în care precizează că nu a desfășurat și nici nu desfășoară activități care să îl facă incompatibil cu funcția deținută.

Eventuala demisie a lui Greblă a fost pusă în discuție chiar într-un comunicat al Curții Constituționale, în care s-a precizat clar că demisia este un act juridic unilateral, care nu poate fi impus. În consecință, lui Greblă nu i s-a impus demisia, dar acesta a optat totuși ca de azi să intre în concediu de odihnă. „Ţinând seama de faptul că demisia este un act juridic unilateral, Plenul Curţii Constituţionale nu poate impune unui membru al instanţei constituţionale luarea unei astfel de decizii.  În acest context, domnul judecător Toni Greblă a anunţat că, începând cu data de 27 ianuarie 2015, va intra în concediu legal de odihnă”, se arată în comunicatul de presă al CCR, dat publicității aseară, după ședința în care Greblă a dat declarația pe propria răspundere.

Președintele CCR, Augustin Zegrean a precizat că Greblă și-a luat tot concediul de odihnă pe anul în curs, ceea ce înseamnă că în următoarele 35 de zile lucrătoare el va fi liber să își rezolve problemele pe care le are. Prin martie, în postul Paștelui, ar urma să mai revină fostul senator la Curtea Constituțională, Zegrean menționând că dosarele pe care acesta le avea în lucru vor fi repartizate altor membri ai Curții. Printre judecătorii cu care Greblă este coleg la CCR se află și Daniel Morar, fostul șef al DNA, instituție care l-a avut pe ex-senatorul de Gorj în vizorul său în ultimii ani. La rândul său, când a fost senator, Greblă a fost cel care a dat citire textului de suspendare pentru a doua oară a lui Traian Băsescu din funcția de președinte, fostul șef al statului fiind cel care l-a trimis pe Daniel Morar la CCR. În plus, într-o comisie de modificare a Codului de Procedură Penală, Greblă și un alt parlamentar de la UDMR au eliminat un articol care permitea serviciilor secrete o monitorizare a suspecților dintr-un dosar penal, cu câteva zile în urmă CCR decizând din nou să respingă așa numita lege Big Brother, care dădea serviciilor secrete posibilitatea de a monitoriza pe oricine și oricând, fără un mandat de la judecător.

Culmea este că tocmai serviciile secrete l-au avut în vizor și pe fostul senator de Gorj, DNA susținând că Greblă a fost implicat în diverse afaceri pe care nu le-a declara public și îl acuză că ar fi primit mită de la finul său, afaceristul Ion Bîrcină, zis Dan Goeru, cel care avea de gând împreună cu liderul masonilor din România, gorjeanul Constantin Bartolomeu Săvoiu, să spargă embargoul cu Rusia și să facă export spre Moscova prin intermediul unui afacerist turc.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: