Grigoraş: „Domnul Condescu să bage mâna mai adânc în buzunar!”

Grigoraş nu pleacă urechea la cei care spun că Pandurii nu are lot suficient de valoros, dar îi cere şefului Condescu să bage bani în achiziţii în pauza de iarnă. „Nu mă deranjează cei care spun că nu avem un lot valoros. Dar ştiţi ce? Cum se face că suntem pe locul 2, la 3 puncte de cea mai iubită, cea mai mediatizată, cea mai titrată echipă din România? În condiţiile în care am avut suspendaţi şi accidentaţi. Totuşi, trebuie să acoperim 2-3 posturi după finalul turului. Domnul Condescu trebuie să bage mâna mai adânc în buzunar”, crede Grigoraş care a comentat şi tactica defensivă a CFR-ului de la Istanbul, în egalul 1-1 cu Galatasaray. „Nu pot să spun prea multe, a fost un joc la o singură poartă după eliminare. Eu vă spun personal că nu aş fi putut să joc astfel. Cred că şi jucătorii s-ar fi uitat ciudat la mine dacă le-aş fi cerut asta. M-aş dezice de ceea ce le transmit în fiecare zi. Le cer jucătorilor să paseze, să fie agresivi, ar fi culmea să le spun: „Vă puneţi pe două rânduri şi daţi bufa în ea !” Mi-ar zice : „Ăsta ori e nebun ori e prost”, a declarat antrenorul pandurilor la Radio GSP. Meciul de la Istanbul a fost ultimul pentru Ioan Andone la CFR Cluj.

5 – lei costă cel mai ieftin bilet la meciul de Cupă de joi cu Dinamo iar cel mai scump 20 lei. Cele 8 mii de bilete se pun în vânzare miercuri dimineaţa. Abonamentele nu sunt valabile la acest joc anunţă site-ul pandurilor.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: