Grigoraş: „Nu sunt naţionalist, dar nu mai vreau străini!”

Antrenorul pandurilor nu vrea să mai facă experienţe cu jucători străini. Pandurii au plătit prea mult pentru eşecurile cu jucătorii aduşi de impresarii străini pentru a mai face astfel de experimente, Petre Grigoraş fiind primul antrenor care spune nu acestor transferuri.

„Nu vreau nici un jucători străin, doar dacă vom mai aduce un jucător de naţională care are 10-15 goluri marcate şi care mă dă peste cap şi nu am ce face, nu-l pot refuza”, a spus Grigoraş referitor la numeroasele oferte de jucători străini asaltează clubul. Tehnicianul spune că nu este deloc naţionalist dar recunoaşt4e că are un război personal cu impresarii care tot aduc astfel de jucători fără a transfera şi invers, jucători din România în afara ţării: „Nu am nimic cu ei, nu sunt naţionalist dar vreau să văd şi eu câţi jucători români mai vând în străinătate pleiada de impresari care sunt în România! Exceptând fraţii Becali, câţi jucători români au vândut în străinătate aceşti impresari apăruţi peste noapte- Se vede câte zeci de jucători încearcă să aducă în campionatul românesc. De ce- Noi nu avem jucători tineri români mai buni  decât cei care îi aduc. Brazilienii sunt super tehnici şi nemţii sunt tenace şi sârbii foarte bătăioşi dar românii ce au-” Grigoraş este realist şi motivează acest refuz prin faptul că, în cazul jucătorilor români este mai uşor să se intereseze despre situaţia lor: „Dacă e jucător român ai mai multe posibilităţi de a te interesa de caracterul lui şi de  modul lui de a aborda antrenamentele şi de jocurile lui. Normal e să te interesezi de toate aceste aspecte când vrei să-l iei dar e mai greu cu jucătorii străini când în afară de unele DVD-uri şi nişte pălăvrăgeli ale unor impresari care ni-i fac Maradona sau Messi, nu-i cunoaştem absolut deloc. Şi de cele mai multe ori mulţi dintre ei îi aduci să fie cel puţin peste media echipei dar după câteva luni de zile îţi dai seama că te înşeli”. Pandurii este una dintre echipele care a transferat cei mai mulţi străini dar foarte puţini dintre aceştia au confirmat. Excepţiile au fost Cardoso şi Mingote care au rezistat mai bine de trei ani la echipă.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: