Liviu Andrieş - antrenor principal şi Sandu Iacob - secund

Căutările pentru un nou antrenor care să preia Energia Pandurii au început chiar la Târgu Jiu, favorit fiind fostul jucător al Energiei Liviu Andrieş, care a mai pregătit echipa în urmă cu trei ani. Acesta a recunoscut ieri că a discutat cu conducerea de la Energia dar că nu s-a stabilit încă nimic concret, urmând să i se comunice până miercuri dacă va prelua echipa. Sandu Iacob este favorit pentru postul de antrenor secund.

Aflat la Alba Iulia, preşedintele Gore Popescu recunoscând ieri că unul dintre tehnicienii cu care se poartă discuţii este fotul antrenor al Energiei Liviu Andrieş: „Nu prezentăm pe nimeni luni dar purtăm încă discuţii.  E şi Andrieş una dintre variante dar mai sunt şi altele însă cu siguranţă va fi un antrenor român. Că va fi Andrieş sau altcineva, se va comunica până miercuri când va fi instalat deja pentru că trebuie să facă programul de pregătire în continuare, programul de antrenamente din perioada de iarnă şi programul de cantonament. Deocamdată nu putem spune nimic clar pentru că încă mai discutăm cu posibilii antrenori”. Şi preşedintele clubului, Ion Surdu, a recunoscut ieri negocierile cu Andrieş precizând că nu s-a semnat încă un contract: „S-a discutat şi cu Andrieş dar şi cu alţi antrenori şi nu se ştie încă cine va fi cel care va conduce echipa. Vom comunica cât mai repede posibil pentru că echipa trebuie să continue pregătirea. Cert e că nu s-a semnat cu nimeni până acum iar înţelegerea cu un nou tehnician va fi oficială din momentul în care va semna”. Preşedintele Popescu a mai precizat că vor fi schimbări şi la nivel de lot: „Lotul de jucători care va evolua în continuare la Energia Pandurii se va definitiva împreună cu noua conducere tehnică ce va fi stabilită în perioada următoare”. Dacă a prelua Energia Pandurii, Liviu Andrieş s-ar afla la a doua colaborare cu echipa gorjeană, după ce în 2007 a fost primul antrenor care a calificat echipa într-o cupă europeană. Andrieş a mai antrenat anul acesta echipa feminină de Liga Naţională, Cetate Deva.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: