Gruescu: Zidul de sprijin trebuie finalizat, altfel se dărâmă

Primarul din Negomir trage un nou semnal de alarmă cu privire la alunecările de teren din satul Artanu. O suprafaţă de două hectare a fost afectată de alunecările de teren din 2010, dar situaţia a fost ţinută sub control cu ajutorul unui zid de sprijin, în care s-au investit sume importante. Mai este nevoie însă de un sistem de drenare a apelor, altfel întreaga investiţie se va duce pe apa sâmbetei. Primarul Gruescu a cerut sprijin de la autorităţile judeţului, iar prefectul Teodorescu aşteaptă o expertiză, pentru a găsi mai apoi soluţiile de finanţare.

În luna februarie a anului 2010 s-au produs alunecări și scufundări de teren ale dealului pe o suprafață de aproximativ 2 hectare și au fost puse în pericol aproximativ 10 gospodării din satul Artanu, dar și drumul sătesc. S-a făcut atunci un proiect care prevedea drenarea apelor pluviale, dar și construirea unui zid de sprijin, pentru stoparea alunecărilor de teren, proiect care s-a ridicat la suma de aproximativ 2.700 de mii de lei. Din cauza lipsei fondurilor, lucrarea nu a fost finalizată conform proiectul, ci parțial în proporție de 65%.

alunecare_negomir

Primăria Negomir a achitat cu greu lucrările care s-au făcut pentru construcția zidului de sprijin, ultimii bani fiind plătiți anul acesta. „Nu se punea problema strămutării celor 10 gospodării, pentru că lucrări de stabilizare s-au făcut, dar am avut probleme cu plata. De la Guvern nu am mai primit bani, am alocat de la bugetul local ce am putut, iar acum ca să plătim arieratele la constructor am primit 2 miliarde de lei vechi de la Consiliul Județean. Am cheltuit până acum în jur de 23 de miliarde de lei vechi”, a precizat Ion Gruescu. 

Pot apărea oricând probleme

Primarul din comuna Negomir susține că, dacă nu se termină lucrarea conform proiectului inițial, în zonă pot apărea oricând probleme. Nu este numai părerea edilului, ci și a unui geolog care a mers în zonă să vadă care este situația. Mai mult decât atât, din cauza precipitațiilor căzute în această perioadă, cât și din cauza faptului că lucrările nu au fost finalizate conform proiectului inițial, s-au produs reactivări ale alunecărilor de teren, iar ploile căzute în luna mai au antrenat aluviuni pe versant care au trecut peste zidul de sprijin, colmatând canalele de scurgere executate anterior. „Lucrările au fost sistate și ar mai fi lucrări de 11 miliarde de lei vechi. Ar mai trebui să fie drenate apele. Noi am luat legătura cu un geolog care a venit în această primăvară și spune clar că lucrările trebuie continuate, pentru că se poate strânge foarte multă apă în spatele zidului de sprijin și acesta se poate dărâma dacă luăm în calcul și dealul din spatele lui. S-au făcut lucrări la 15 metri adâncime și 7 înălțime. Dealul e foarte mare. După ploile din primăvară am făcut adrese la toate instituțiile care s-au deplasat la fața locului. Și specialiștii au spus că este nevoie de o expertiză a lucrărilor care s-au făcut. Noi am făcut documentația, am aprobat în Consiliul Local și s-a stabilit ca în regim de urgență să trimitem adresă la un specialist, o facem imediat, asta ca să se facă o evaluare și să ne spună exact ce trebuie să facem și ce sumă ar mai trebui alocată. Avem nevoie de aceste documente ca să facem solicitare de bani la Guvern. Se vede clar că se face eroziune acolo, a mai plecat o parte din deal și situația poate denatura”, a precizat Ion Gruescu, primar comuna Negomir.

Prefectul așteaptă o expertiză de la Negomir

Prefectul Județului Gorj a fost informat cu privire la situația din satul Artanu și promite că-l va sprijini pe primarul din Negomir să finalizeze lucrările. „Trebuie să facem o expertiză la investiția de la Artanu. O aștept săptămâna viitoare de la domnul primar, pentru că investiția aceasta trebuie continuată și are tot sprijinul din partea noastră”, a declarat prefectul Claudiu Teodorescu.

Vizualizări: 228

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: