Grup infracţional anihilat de poliţişti

Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani au fost reţinuţi de poliţişti pentru furt calificat din autoturisme. Tinerii sunt din Craiova,  însă  acţionau pe raza municipiului Târgu Jiu. Ei au sustras detectoarele radar din mai multe maşini parcate în municipiu.  Poliţiştii i-au prins pe infractori în urma unui control în trafic şi au observat detectoarele furate pe bancheta din spate a autoturismului în care se aflau tinerii.

Cei 7 tineri au fost conduşi la sediul poliţiei pentru a da explicaţii cu privire la detectoarele radar pe care le aveau asupra lor. Tinerii au recunoscut că sunt furate. În noaptea când au fost prinşi de poliţişti au spart 8 maşini.

În urma cercetărilor poliţiştii au constatat că cei 7 hoţi erau specializaţi în astfel de furturi şi făceau parte dintr-o reţea. Pe raza municipiului Craiova poliţiştii din cadrul biroului de investigaţii Criminale au mai reţinut 4 tineri, din acest grup, iar cercetările continuă.

Pe numele a doi dintre tinerii care făceau parte din grupul infracţional a fost emis mandat de arestare pentru 10 zile. Poliţiştii au reuşit să recupereze 70% din valoarea totală a prejudiciului, ce se estimează a fi de  la aproximativ 5000 de lei.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: