Guvernul anunță că elaborează un plan de prioritizare a investițiilor publice și de plată a datoriilor

Măsurile anunțat joi de președintele Traian Băsescu conduc la menținerea unui deficit bugetar sub 7% din PIB, iar Guvenul elaborează în prezent un plan de prioritizare a investiţiilor publice și de achitare a datoriilor restante către firme, informează un comunicat remis vineri de Executiv.

”Prim-ministrul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, lucrează în prezent la finalizarea scrisorii de intenţie la acordul stand-by încheiat cu FMI. Această scrisoare conţine ca şi puncte centrale măsurile anunţate, care conduc la menţinerea deficitului bugetar sub 7% din PIB, stopând practic creşterea deficitului bugetar la 9%, cum s-ar fi întâmplat în lipsa acestor măsuri. Şeful Executivului, împreună cu miniştrii Cabinetului, elaborează la un plan de prioritizare a investiţiilor publice, în vederea susţinerii activităţii economice, şi de achitare a datoriilor restante către firme”, se arată în comunicat.

Documentul precizează că premierul va face o declaraţie oficială după finalizarea scrisorii de intenţie, care are ca puncte de referinţă măsurile comunicate joi de șeful statului.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: