Hackerul „Marmota”, condamnat la cea mai mică pedeapsă

Fostul șef de departament IT de la fostul Complex Energetic Turceni a primit săptămâna trecută sentința în dosarul în care Judecătoria Târgu Jiu îl re-rejudeca pentru acuzațiile pe care i le-au adus procurorii DIICOT Târgu Jiu în baza unei plângeri depuse de fosta conducere a unității amintite. Procurorii au stabilit că Enache a spart mailurile mai multor şefi, a sustras de acolo informaţii şi documente, care mai apoi ajungeau la presă, cel mai probabil prin intermediul lui Ion Răuţ, pe atunci preşedintele unei asociaţii a disponibilizaţilor, Eurojob.

Marian Enache a primit acum o condamnare simbolică, de doar o jumătate de an, cu suspendare, perioada de încercare fiind de doi ani și jumătate. Sentința a fost dată în condițiile în care, inițial, Tribunalul Gorj, îl condamnase la doi ani de închisoare cu suspendare, sentința fiind contestată, Curtea de Apel Craiova dispunând rejudecarea dosarului la Judecătoria Târgu Jiu, unde magistrații au decis că Enache nu e atât de vinovat și că poate scăpa cu un an cu suspendare. Bărbatul a contestat și verdictul respectiv și a obținut o nouă rejudecare a dosarului, magistrații Judecătoriei Târgu Jiu găsind acum probe cât să dispună condamnarea acestuia la 6 luni cu suspendare.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: