“Stai, ungurule așa, nu te mișca! Stai, mă, n-auzi! Vezi c-o să-ți dau una tare! Ține palma ca lumea acolo, țeapănă, să nu te usture. Băi, vezi că nu-i glumă, de data asta chiar te plesnesc. Numai un pic, să mă asigur că ne vede toată lumea. Gata ești? Pooooc! Fir-ai tu să fii de ungur nenorocit! Huoooo! Nu ți-e, bă, rușine, să vii aicea la noi și să vrei să ne furi țara?! Sări, lumeee! Săriți, români! Huiduiți unugurul, cât îl pun eu la punct, cu Budapesta cu tot. Vă place, este? Vă place să dau în ungur? Noi suntem româââni, noi suntem româââââni! Hai, cântați voi cât eu îl încing. Trosc-pleosc!”

Și ungurul a fost lovit în văzul lumii. Urmează rândul lui la ”friptă”. Băsescu va întoarce capul, își va sprijini cotul drept pe antebrațul stâng și, cu dosul palmei drepte deschise lipit de obraz, va aștepta să fie pocnit la rândul lui. De data asta, numărul de amuzament va fi executat pentru votanții maghiari. Și uite-așa, cu jocuri și distracții de copii mari, trece diplomația și politica externă. Dar ce credeați, c-o să ne declarăm război de la niște răutăți spuse prin conferințele de presă? Aș!

La sfârșitul zilei, în urma complexului circ, ca să nu zicem direct a escrocheriei, câștigă toată lumea: extremiștii unguri popularitate, președintele român încredere, premierul Ungariei legitimitate, până și extremiștii noștri pe cale de dispariție (vezi Vadim, care imediat după discursul lui Băsescu a declamat proverbul ”Când vine lupul la stână câinii se unesc între ei”) s-au bucurat de un mic imbold. Și cât a costat? Nimic. Doar timpul (scurt) al unor consilieri care au așternut niște vorbe goale pe niște foi. Adică nu goale neapărat, dar nesincere. Punem noi la punct Budapesta? Să fim serioși. Rămânea ca Băsescu să spună că pune și SUA la punct. Sau flota intergalatică a lui Darth Vader, cam tot la fel de credibil suna. Normal că nu pune nimic la punct, dar declarația e mișto. Prinde bine la fraierii care nu și-au dat seama că nu ne mai luptăm de mult cu ”agenturili străini”. Doar cu noi înșine.