Handbaliştii, în Cupa României cu Suceava

Echipa de handbal a Energiei va disputa optimile Cupei României cu CSU Suceava. Tragerea la sorţi pentru Cupa României 2014-2015 a avut loc ieri la sediul Federaţiei Române de Handbal. Federaţia Română de Handbal (FRH) a schimbat formatul Cupei României, care nu va mai fi un turneu, ci cu faze eliminatorii, care se va încheia cu un Final Four. În competiţie vor intra 16 formaţii, respectiv toate cele 13 din Liga Naţionale, dar şi 3 formaţii din Divizia A. Vor intra în urnă toate reprezentantele Ligii Naţionale plus trei divizionare secunde, HC Adrian Petrea (Reşiţa), HC Argeş Piteşti şi ”U” Cluj. Pentru tragerea la sorţi nu vor fi capi de serie. În optimi, se va juca un singur meci, pe terenul echipei extrase prima din urnă. Partidele din optimi vor avea loc pe 27 noiembrie, excepţie făcând HCM Constanţa, Ştiinţa Bacău şi Potaissa Turda, care au programate în aceeaşi zi duelurile din Cupa EHF. (A.P.)

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: