Horoscop

Berbec

Este o zi bună pentru a trece la schimbări în domeniul afacerilor şi pe plan sentimental. Sunt şanse mari să prindeţi un contract de colaborare. Relaţiile cu cei din jur sunt foarte bune, însă vă recomandăm să fiţi mai îngăduitor cu o persoană în vârstă.

Taur

Dimineaţă nu prea reuşiţi să faceţi ce v-aţi propus, pentru că intervin o mulţime de evenimente neprevăzute. Vă sfătuim să nu vă enervaţi şi să fiţi perseverent. După-amiază veţi face cunoştinţă cu o persoană care vă dă câteva idei de afaceri. Vă sfătuim să vă consultaţi şi cu partenerul de viaţă.

Gemeni

Este foarte posibil să se petreacă ceva deosebit pe plan social sau în relaţiile sentimentale. Sunt favorizate relaţiile de parteneriat, întâlnirile de afaceri şi investiţiile pentru cămin. Vă recomandăm să vă ascultaţi intuiţia. Spre seară, un prieten vă dă o veste bună.

Rac

Sunteţi foarte bine dispus, iar relaţiile cu cei din jur decurg fără probleme. Pe plan financiar nu staţi grozav, dar puteţi avea succes în chestiuni casnice şi în societate. Seara vă simţiţi foarte bine într-o vizită la prieteni, unde sunteţi în centrul atenţiei. Evitaţi exagerările!

Leu

Dimineaţă nu vă vedeţi capul de treabă. Organizaţi-vă cât mai eficient! După-amiază aveţi ocazia să puneţi bazele unei afaceri. Ca să nu aveţi probleme, vă recomandăm să apelaţi la persoane cu experienţă. Pe plan sentimental puteţi să fiţi optimist.

Fecioara

Situaţia financiară nu vă mulţumeşte deloc. În schimb, sunteţi într-o formă intelectuală deosebită. Puteţi avea succes la examene, concursuri etc. Vă sfătuim să vă analizaţi serios perspectivele profesionale şi să căutaţi noi oportunităţi.

Balanţă

Colaboraţi foarte bine cu un partener de afaceri şi reuşiţi să încheiaţi o tranzacţie strălucită. Relaţiile cu persoana iubită trec printr-un moment delicat. Dar, dacă sunteţi dispus să discutaţi calm, totul se poate rezolva. Vă recomandăm să nu neglijaţi activităţile casnice, dar nici odihna.

Scorpion

Dimineaţă s-ar putea că relaţiile sentimentale să fie mai încordate. Vă sfătuim să nu vă ambiţionaţi şi să aveţi răbdare ca partenerul de viaţă să se calmeze. Se pare că sunteţi nevoit să plecaţi într-o delegaţie care se anunţă destul de dificilă. Vă puteţi descurca foarte bine, dar vă sfătuim să fiţi foarte atent la acte. Ar fi bine să vă ascultaţi intuiţia.

Săgetător

Sunt şanse să începeţi o activitate comercială din care veţi câştiga bine. Sunteţi apreciat de şefi, ceea ce stârneşte invidia colegilor. Vă recomandăm să acceptaţi munca în echipă. Nu faceţi eforturi mari! Riscaţi să aveţi probleme cu sănătatea sau chiar un accident.

Capricorn

Aveţi un farmec deosebit şi atrageţi admiraţia celor din jur. Cu puţină atenţie, vă puteţi descurca excelent în afaceri. Aveţi ocazia să faceţi o investiţie importantă pentru casă. Vă sfătuim să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane mai în vârstă. Acordaţi mai mult timp familiei!

Vărsător

Creativitatea vă ajută să aveţi succes la locul de muncă sau în afaceri. Planurile referitoare la o investiţie serioasă încep să prindă contur. Vă recomandăm să nu vă neglijaţi familia. Ar fi bine să vă faceţi timp şi pentru odihnă.

Peşti

La serviciu reuşiţi să vă afirmaţi aproape fără nici un efort. Sunteţi plin de energie şi merită să valorificaţi momentul ca să terminaţi tot ce v-aţi propus. După-amiază s-ar putea să aveţi o discuţie cu un prieten pornind de la o datorie mai veche, pe care nu a reuşit să vi-o înapoieze.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: