Hotărârea dată de Ponta pentru CEO, blocată de ANRE

Hotărârea de guvern care garanta Complexului Oltenia intrarea cu o cantitate de 500 MW în sistemul energetic naţional nu poate fi aplicată, deşi ar fi trebuit să intre în vigoare pe 15 aprilie. Directorul Diviziei Energetice din cadrul CEO, Aurel Medinţu, a spus că aplicarea hotărârii este condiţionată de unele reglementări date de Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Despre Hotărârea de Guvern care prevede că energia termo, de la CE Oltenia şi CE Hunedoara, intră cu prioritate în sistemul energetic naţional, se vorbeşte şi astăzi, chiar dacă ea nu este aplicabilă. Potrivit experţilor în acest domeniu, după această hotărâre factura va creşte cu până la 8%.

Această hotărâre urma să intre în vigoare pe 15 aprilie fiind valabilă până la 1 iulie 2015. În ceea ce priveşte CEO, ea prevede că societatea din Gorj are acces garantat la reţelele electrice cel puţin 500 MW, dar şi că, pentru menţinerea nivelului de siguranţă a sistemului naţional, compania are obligaţia de a furniza servicii tehnologice de sistem către Transelectrica la o valoare a puterii electrice de cel puţin 600 MW.

Depind tot de ANRE

Numai că, această decizie va fi pusă în aplicare abia după apariţia unor reglementări ale ANRE, explică Aurel Medinţu. „Compania Naţională Transelectrica, în calitate de operator de transport şi sistem are obligaţia de a asigura dispecerizarea cu prioritate a energiei electrice produse de centrale termoelectrice în condiţiile reglementarilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice“, se explică şi în hotărârea 138/2013.

Hotărârea de Guvern are două componente distincte, explică Aurel Medinţu. Prima se referă la accesul cu prioritate a 500 de MWh, dar Medinţu spune că oricum legea Energiei prevede acest lucru. „Energia dispecerizabilă are acces garantat la reţelele electrice. Noi dăm 1100-1200 MWh, în medie, deci nu are o relevanţă prea mare“, spune acesta. „A doua componentă este într-adevăr importantă şi noi am făcut sesizări la toate nivelurile, reglajul terţiar nu este plătit ca serviciu. Noi punem la dispoziţie nişte grupuri şi nu suntem plătiţi. Să spunem că sunt 1000 de MWh de energie eoliană, nu mai bate vântul şi trece la 600 MWh, atunci nouă ni se spune să pornim grupurile. Suntem la dispoziţia statului, dar costurile nu sunt recuperate“, a declarat Aurel Medinţu.

Aici intervine ANRE, care trebuie să pună la punct nişte norme pentru aplicarea acestui articol din lege. Medinţu confirmă că aceste reglementări nu au apărut şi, drept urmare, hotărârea nu este aplicabilă. „Aşteptăm hotărârea ANRE, care să stabilească condiţiile în care trebuie să lucrăm în piaţă...Până atunci, este inoperantă“, a declarat Medinţu.

PIERDERI

Conducerea explica în altă situaţie că societatea pierde sute de mii de euro prin pornirea şi repornirea grupurilor. Energia termo este catalogată drept cea mai nerentabilă, preţul ajungând la 190 lei/MWh la CE Oltenia şi 271/MWh la Complexul Energetic Hunedoara.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: