Iar se coafează Guvernul!?

Se tot vorbeşte din ce în ce mai mult despre o remaniere a Guvernului, care ar trebui făcută luna viitoare. Zvonurile spun că miniştrii care ar trebui înlocuiţi sunt Baconschi, Vreme, Igaş, Ialomiţianu şi Tabără. Adică, Externele, Comunicaţiile, Internele, Finanţele şi Agricultura. Acestea sunt principalele ministere care articulează Guvernul României. Se vede de la o poştă că au probleme oricât s-ar strădui PDL-ul să le parfumeze, să le coafeze, să miroasă frumos. Baconschi n-a reuşit să se remarce decât în ceea ce priveşte admiraţia în faţa ministresei Udrea, Vreme este ca şi inexistent, Igaş, ca să-l citez, nu are sânge în instalaţie, Ialomiţeanu nu are alura lui Dăianu, bun poate să conducă doar o circumscripţie financiară, iar Tabară este un prea evident susţinător al concernelor străine care ne bagă pe gât plantele modificate genetic. Ei nu sunt de vină pentru că atâta pot, atâta fac!  Numele vehiculate pentru  înlocuirea celor menţionaţi sunt Cristian Diaconescu la Externe şi proaspătul parlamentar PDL, Rădulescu, fost ministru secretar de stat la Agricultură. Pentru celelalte  ministere se mai trag încă sfori. Dacă Diaconescu pare OK la Externe, el fiind un diplomat cu multă experienţă, care a mai deţinut acest portofoliu, bietul Rădulescu va fi păpat cu fulgi cu tot de mafia agriculturii căreia îi este dator până-n pânzele albe după alegerile de la Neamţ. Aşa la prima vedere, cu figura lui de tractorist pare bun la agricultură, dar premierul trebuie să înţeleagă odată că acest domeniu nu mai trebuie condus de persoane care par atât de aproape de ţărani ci de manageri performanţi care să scoată agricultura din fundătura în care au băgat-o toate guvernele. După industrie, agricultura este domeniul în care domneşte haosul,  incertitudinea şi inexactitatea. Un ministru bun la agricultură ne-ar scoate din foame, ar reabilita conceptul de fermier care a ajuns un fel de poreclă şi ar putea să facă valuri la Bruxelles încercând să impună România nu doar ca piaţă de desfacere a produselor din UE, ci un producător respectabil. Dar parcă văd că nu avem noi norocul ăsta…. Despre Igaş, ca despre morţi, numai de bine. Nu are nici o vină că a ajuns în fruntea acestui minister, vina-i aparţine în totalitate cui l-a propus şi cui l-a validat. Cât priveşte scaunul pe care-l ocupă Ialomiţianu, în contextul în care acest ministru va trebui mult timp de acum înainte să stea pe gât cu FMI-ul şi Banca Mondială cred că trebuie adus un specialist chiar dacă nu are culoare politică. Dacă încă 4 ani de acum înainte ne paşte falimentul atunci acest minister trebuie condus de o mână de fier care să nu fie impresionată nici de scuipăturile sindicaliştilor, nici de mârâiturile politicienilor. Greu de găsit un asemenea om! Ultimul zvon la bursă este cel prin care şi premierul Boc va fi înlocuit cu cine credeţi- Cu nimeni altul decât cu George Maior, actualul şef al serviciilor secrete. Sincer, cred că ar fi persoana potrivită în aceste timpuri. Măcar domnia sa, la şedinţele de guvern o să ştie cu precizie cu cine stă de vorbă…. 

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: