ÎCCJ i-a redus pedeapsa pentru că a violat un băieţel!

Clemenţă maximă din partea magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care inculpat a fost un tânăr din Fărcăşeşti, care avea 17 ani la momentul producerii faptelor. Individul, Claudiu Copaci, a fost arestat preventiv la începutul verii trecute, după ce a violat un băiat de 6 ani din localitate, copilul unor vecini despre care a spus că nu îl lăsa să doarmă. Cei doi se aflau lângă o pădure de la marginea satului, micuţul fiind ademenit aici sub pretextul că adolescentul îi va arăta un iepuraş. Cel de Paşti a venit acum pentru inculpat, urechilă aducându-i acestuia în dar din partea magistraţilor o sentinţă mai mult decât favorabilă. Acesta va trebui să execute doar şase ani de închisoare pentru faptele sale, deşi la Tribunalul Gorj primise o pedeapsă de 7 ani, care la Curtea de Apel Craiova fusese majorată la 10 ani. Cum copilul violat nu este nepotul niciunuia dintre magistraţii instanţei supreme, aceştia au considerat că inculpatul îşi poate ispăşi pedeapsa cu şase ani de închisoare, Copaci având de achitat şi despăgubiri de 20.000 de lei, bani pe care oricum nu-i are nici el, nici tatăl său. De menţionat că reducerea pedepsei s-a produs în condiţiile în care, atunci când a fost arestat, tânărul de 17 ani a spus că era beat mangă şi nu ştia exact ce face…

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: