Minor prins între fiarele maşinii furate de acasă

A ajuns la spital după ce a furat maşina părinţilor şi s-a răsturnat cu ea. Este vorba de un minor din Muşeteşti, care a plecat să se plimbe cu maşina tatălui său pe un drum forestier din localitate. Minorul a fost transportat de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri medicale, dat fiind faptul că a suferit leziuni la un picior.

Un tânăr de 17 ani din Stănceşti, comuna Muşeteşti, a luat maşina tatălui său, un ARO, fără să spună cuiva şi a plecat la plimbare pe un drum din localitate. Într-o pantă a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Un unchi al său a fost cel care l-a scos dintre fiare, pompierii fiind întorşi din drum. „E un nepot de-al meu. Sări maşina din viteză, neîndemânarea…eu îl scosei. Noroc că e suspendată pe şanţ”, a spus unchiul tânărului.

Bunica tânărului a rămas şocată când a aflat de ce s-a întâmplat. “Nu-mi spusă că pleacă cu maşina că nu îi dădeam voie. Taică-său a fost la lucru cu maşina şi a adus câteva lemne cu ea şi mă gândi că nu o ia”, a spus bunica minorului. 

Când a văzut că se răstoarnă, tânărul a încercat să sară din maşină, dar piciorul i-a fost prins între fiare. Minorul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu pentru a primi îngrijiri medicale. Starea sa este bună, a precizat Jeana Prejbeanu, medic la Ambulanţa Gorj.

Pentru fapta sa, minorul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă, a menţionat  Bogdan Scafeş, purtător de cuvânt IPJ Gorj. 

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: