Îl „demit” şi pe Ţălnar ?

Pandurii se transformă într-o adevărată „devoratoare” de antrenori! Nu e vorba că gorjenii ar schimba tehnicienii pe bandă rulantă, ci faptul că pun umărul la plecarea antrenorilor învinşi în duelurile directe. După Claudiu Niculescu de la U Cluj, Sorin Cârţu de la Braşov sau Paulo Sergio de la CFR Cluj, pandurii mai fac, se pare, o victimă. Şeful celor de la Dinamo, Ionuţ Negoiţă, e decis să renunţe din vară la serviciile lui Cornel Ţălnar după ce acesta a pierdut duelul cu Pandurii, scor 0-2. Şi asta în ciuda faptului că cel poreclit „ţânţarul” are un bilanţ bun, cu 5 victorii, un egal şi două eşecuri de când a preluat Dinamo. Surse autorizate spun însă că Negoiţă l-a sunat deja pe Gigi Mulţescu pentru a-i propune să preia echipa din vară. Mulţescu a fost şi pe lista pandurilor după plecarea lui Grigoraş, dar a ajuns până la urmă la Mediaş. Culmea, zvonurile privind revenirea lui Mulţescu la Dinamo vin chiar înaintea meciului direct dintre „câinii roşii” şi Gaz Metan, meci programat duminică. Nu m-a sunat nimeni de la Dinamo, poate or fi fost discuţii între ei acolo, eu nu ştiu nimic. Am un proiect aici, la Mediaş, până la vară, apoi vom vedea ce va fi”, a declarat Gigi Mulţescu, antrenor devenit globe trotter în ultimii 15 ani.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: