Iliescu vrea bilanţ de la Morega şi Ciurel

Fostul director comercial de la Complexul Energetic Rovinari crede că Dan Ilie Morega ar trebui să prezinte un bilanţ al activităţii sale în funcţiile pe care le-a avut în minerit şi energie. Gheorghe Iliescu spune că a rămas surprins de faptul că liderul PNL Gorj s-a retras din toate consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor în care era membru şi nu a făcut un bilanţ al activităţii pe care a avut-o acolo. Iliescu afirmă că în cazul în care liderul liberal nu va prezenta un astfel de bilanţ va face el unul după sărbătorile de iarnă.

            „Şi Morega şi directorul general Laurenţiu Ciurel vor trebui să prezinte astfel de bilanţuri, iar dacă nu vor face ei treaba aceasta o voi face eu, dar după sărbători. O să-i ajut pe amândoi să nu greşească în vreun fel pentru că am suficiente informaţii despre realizările lor”, spune Iliescu. Acesta şi-a pierdut locul de muncă după ce Consiliul de Administraţie de la CE Rovinari l-a înlocuit din funcţia de director comercial în luna mai, când se afla în concediu medical. Iliescu a dat ulterior unitatea în judecată, iar procesul se află încă pe rol la Tribunalul Gorj, o sentinţă urmând să fie pronunţată de abia în prima parte a anului viitor.

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: